Cum am dat jos 25 de kilograme. Și de ce. Vești bune și vești proaste. Poți și tu! (?)

Textul de mai jos nu era destinat inițial să devină un articol pe blog, unde nu abordez de obicei probleme personale. A fost doar o postare mai altfel pe contul meu de Facebook. Văzând însă interesul enorm stârnit de această postare, am decis să o reiau și aici, pe blog. Am fost chiar impresionat de reacțiile și de comentariile primite și constat că oamenii văd în exemplul meu o sursă de inspirație. Mă bucur pentru asta și le urez succes celor care au curajul să decidă să schimbe ceva radical în viața lor. Iată textul:


„Astăzi, nimic despre politică. O postare de weekend pe care m-am gândit mult dacă s-o scriu. Până la urmă, dau drumul acestui text provocat de cunoștințe care nu m-au mai văzut demult și nu mă mai recunosc. 247685_386173248120817_1152021290_n Vă vine să credeți că cel din fotografia din dreapta este același cu cel din fotografia din stânga?! Adică eu? Adevărul e că și mie mi-e greu să cred că am avut aproape suta de kile. Mi-e și rușine să mă uit la fotografia din stânga… Mulți mă întreabă cum am reușit, ce „tratament-minune” am urmat, ce dietă am folosit? Răspunsul (care, probabil, îi va dezamăgi pe mulți) mai jo. Fac precizarea că tot ce voi povesti este din propria experiență și testat pe propria piele. Poate-i inspiră și pe alții. Cum ar fi colegul Dorin Chiotea, de la Realitatea TV, care s-a apucat de slăbit. Baftă Dorin!

Despre fotografii (nu-i niciun trucaj):

– Prima fotografie este din vara lui 2008, când aveam 96 kg! Adică un IMC (indice de masă corporală) de 31,71 ceea ce înseamnă, spun doctorii, „obezitate de gradul I”: „Persoanele cu acest IMC prezintă un risc crescut pentru boli severe precum cele de inimă, diabet, hipertensiune, boli ale vezicii biliare, unele tipuri de cancer”. Aveam atunci 38 de ani. Încă o lună – două și depășeam suta! – A doua fotografie este din vara lui 2012, când am ajuns la 71 kg. Adică un IMC de 22,5, ceea ce înseamnă, spun doctorii, „greutate normală”: „Persoanele cu acest IMC au greutatea ideală şi cantitatea de grăsime corporală suficientă pentru asigurarea sănătăţii optime. Toate acestea sunt asociate cu un trai prelungit şi o rată scăzută a riscurilor de boli severe”. Aveam atunci 42 de ani. De ce nu există și o fotografie din 2015? Simplu. Pentru că din 2012 și până acum nu s-a schimbat absolut nimic: constant, 71 kg, acum, la 45 de ani. Așa că interesantă era evoluția de la momentul cel mai grav până la momentul în care am ajuns la situația actuală. Este un bărbat cu burtă dizgrațios? Desigur, dar nu ăsta este aspectul important. O să vă spun mai jos, pe scurt, câte ceva despre această poveste, în care este vorba în primul rând despre sănătate, nu despre aspect. Dar, înainte de asta, veștile pe care le promiteam în titlu: Veștile proaste 😦 Uitați de diete, pilule minune, prafuri, „specialiști” și alte asemenea. Nimic nu funcționează pe termen lung. Singura soluție: schimbarea stilului de viață. Este o chestiune permanentă, nu de o lună, nu de două, nu de un an. Pare greu? Este. La început. Apoi… Veștile bune 🙂 Odată trecut hopul de început, odată un alt stil de viață adoptat, care devine normalitate, nu te mai poți întoarce la ce a fost. Nu te mai lasă organismul din punct de vedere fizic. Nu te mai lasă nici psihicul. Asta-i vestea bună! Apropos de „pastile-minune”. Voi nu vă dați seama că, dacă ar exista așa ceva, toți am fi supli, iar industria asta ar da faliment?! Or cum să vrea să dea faliment o industrie globală de zeci de miliarde de dolari anual?!…

Suspect de… cancer la ficat!

Era, cum am spus mai sus, 2008. Pe undeva prin mai – iunie, am făcut analizele obligatorii la Adevărul. Nu le mai făcusem de ani buni. Surpriză (sau nu?!): transaminazele, TGO și TGP, mult peste limită. Asta indică o suferință a ficatului. Le-am repetat peste câteva săptămâni. Și mai mari. Am încercat și la alt laborator. La fel. Am mers la o clinică privată, pentru niște analize mai amănunțite. Bineînțeles, „steatoză hepatică” – în limbaj popular, „ficat gras”. Ce mare lucru, veți spune? 40% din români au așa ceva. Da. Dar e chiar „mare lucru”! La ecografie, un doctor îmi vede „un chist” în ficat. Aoleu! Poate fi… cancer, întreb eu speriat? Nu vreau să vă panichez, dar orice e posibil, aveți nevoie de investigații suplimentare, îmi zice el și mă cheamă la… cabinetul lui particular. Deci, corupție la pătrat. Un medic care își pescuiește pacienți din sistemul medical privat, unde e bine plătit! Nu marșez la măgării de genul ăsta, așa că m-am dus la altă clinică privată, pentru o a doua opinie. Acolo, la ecografie, niciun chist în ficat! Ficatul gras, mărit, steatoză, tot tacâmul, dar fără chist. Medicul îmi face și alte investigații, printre care și una care poate indica prezența unui cancer. Iese bine. Răsuflu ușurat…

Un medic „idiot”, dar bun până la urmă…

Aici, fac o paranteză. La câteva zile de la incidentul de la prima ecografie, vorbeam cu Ana-Maria Tinu, fiica lui Dumitru Tinu, pe atunci prietenă de familie. Cum îl cheamă pe medicul care ți-a văzut chistul la ecografie, mă întreabă ea? Cutare, zic (nu-i mai rețin numele). Un hohot de râs… Mă uit contrariat. Ăla? Ăla e un idiot! – zice Ana-Maria, și ea medic, dar diabetolog. Și îmi povestește o scenă din urmă cu mai mulți ani cu același medic făcându-i o ecografie tatălui ei, Dumitru Tinu, și descriindu-i colecistul (bila) „plin de pietre”, deși omul avea bila scoasă cu doi ani înainte… Așa am ajuns și la a doua clinică. Închid aici paranteza. Așadar, idiot-idiot medicul ăla, dar tot răul spre bine. Sperietura pe care am tras-o atunci mi-a schimbat viața. M-am apucat să citesc, să mă documentez. Mult, din multe surse, despre mâncare, diete, sport, viață sănătoasă. Am învățat la 38 de ani lucruri despre care habar n-aveam. Am trecut totul prin filtrul propriu, al cunoștințelor mele, al logicii și al bunului-simț. Și așa mi-am făcut singur o dietă. De fapt, impropriu spus. Un nou stil de a mânca. Și un program de sport. Adică un nou stil de viață.

Ce alegi? Sala de sport sau sala de… mese?

Apropos de sport. Atunci, în 2008, gâfâiam dacă urcam un etaj pe scări. Despre alergat, să nu mai vorbesc! Mi-era greu să mă închei la șireturi. Prima dată când am călcat într-o sală de sport a fost de Revelion, între 2008 și 2009, la Cancun. Am folosit sala hotelului în premieră, deși până atunci fusesem într-o grămadă de hoteluri din lumea asta, dar le folosisem doar sălile de… mese. Mi s-a părut îngrozitor de greu prima dată. Chiar descurajant de greu. Din experiență proprie vă spun că mâncarea contează 85%, iar sportul 15% în felul în care arătați (nu mă refer la sportivi de performanță, ci la oameni obișnuiți). Degeaba mergi la sală zilnic dacă după aia dai iama în frigider. Asta merge doar la 1% din populație, la cei pe care i-a binecuvântat Dumnezeu cu un metabolism ideal. Dar despre sport, un pic mai încolo… 198554_385894254815383_219305614_n Să revenim la mâncare. Mi-am făcut așadar, singur, dar pe baza unui maldăr de informații, un nou stil de a mânca. Mi-am constituit un regim echilibrat, din toate grupele alimentare, împărțit în 5 zile, de luni până vineri. Sâmbăta și duminica mâncam orice, dar fără exagerări. Am început cu povestea asta la începutul lui 2009 și păstrez aceleași obiceiuri și astăzi. Acum, chiar mai pot exagera câteodată, fără urmări. Organismul pur și simplu și-a schimbat metabolismul. Vi se pare greu să mâncați o viață întreagă același lucru în zilele de luni, altceva dar același lucru în zilele de marți și tot așa (excepție fac, cum am spus, sâmbăta și duminica)? Și mie mi s-a părut la început, acum face parte din rutină. Nu trăiești ca să mănânci, ci mănânci ca să trăiești. O precizare. E vorba de cumpătare în tot (cantități, tipuri de alimente), nicidecum de înfometare. Mese (4 – 5/ zi) la ore cât de cât fixe, cantități mici, alimente de calitate din punct de vedere nutrițional. „Specialiștii” care-ți recomandă diete pe bază de înfometare sunt niște idioți! Înfometarea, dietele bazate pe numărat calorii zilnic sunt o tâmpenie! Înfometarea va avea efect de yo-yo. Slăbești în prima fază, apoi organismul intră într-o stare de alarmă și-și face „depozite” din orice primește. Este momentul în care nu mai slăbești și te simți și rău. Apoi, când revii la mese normale – că doar nu poți să trăiești cu foame o viață întreagă – te întorci și la greutatea inițială sau poate chiar mai rău!

Zahărul, cea mai mare nenorocire!

Iată și câteva „NU”-uri. Dacă vreți rezultate și o sănătate bună, uitați complet de: – Zahăr – Făină – Băuturi acidulate – Fast-food – Mâncăruri cu sosuri grase – Prăjeli – Mezeluri – Dulciuri – Produse de patiserie – Sucuri de fructe – Combinații greșite (carne + cartofi/ carne + orez; carnea se mănâncă cu salate sau cu legume) Sunt doar câteva care-mi vin acum în minte. A, și pâine. Mai ușor cu pâinea. Eu de exemplu îmi iau câte o pâine feliată de secară de 600g, care-mi ajunge o săptămână. Și mai mănâncă și nevastă-mea din ea! De ce nu sucuri de fructe? Păi de ce să le storci, când natura ți le-a lăsat să le mănânci întregi? Din două portocale stoarse de pildă, obicei care ți se poate părea sănătos, îți bombardezi organismul cu o grămadă de fructoză (zahăr până la urmă). Pulpa, cea care conține fibrele care-ți fac organismul să consume calorii în timp ce digeră, este aruncată. Și ce-ai făcut cu asta? Mai bine mănânci zahăr cu lingurița, că e tot aia… Mă rog, pe acolo. Nu poți fără zahăr? Nu cred. Încearcă ceaiul fără zahăr, doar cu lămâie. După un timp, nu-l vei mai putea bea decât așa. Dacă nu poți, înlocuiește-l la început cu puțină miere. Cafeaua adevărată e cea tare și amară, nu zeama aia dulce pe care o beau 99% dintre noi. Zahărul e cel mai nenorocit „aliment”. Se găsește într-o grămadă de produse, ascuns sub diferite forme, nu mai ai nevoie și de zahăr ca atare! Pe lângă asta, zahărul îți va cere mai mult zahăr și te va face să consumi din ce în ce mai multe alimente nesănătoase. Distruge ficatul, distruge pancreasul, te poate duce pe nesimțite la diabet. Dacă cineva ți-ar da otravă să iei câteva lingurițe zilnic, ai face-o? Nu? Atunci de ce să ți-o administrezi singur, sub formă de zahăr?! Sunt multe de spus, dar aici încerc s-o fac cât mai scurt.

N-ai nevoie de abonament la sală

Înapoi la sport. La fel ca la mâncare, am citit, m-am documentat și mi-am făcut singur un program de mișcare adecvat. Fără antrenor de fitness, sală și alte treburi la modă. Nu ca să „fac mușchi”. Nu mă interesează și nu despre asta este vorba. Este vorba exclusiv despre sănătate. Cine vrea mușchi să-i întrebe pe alții. Important este tonusul muscular, care înseamnă o sănătate bună și o stare generală bună, nu mărimea mușchilor. Mi-am luat așadar o bandă de alergare, o bicicletă eliptică și un set de greutăți. Mi-am făcut în garaj propria sală de sport. Din 2009 o folosesc de trei ori/ săptămână și, iar, a devenit o rutină. Nu mult. De 3 x 40 de minute/ săptămână. E suficient. În plus, seară de seară îmi iau câinii la plimbare și parcurg în pas alert 3 km. Nu durează mult. 25 de minute. Atenție! Seară de seară, indiferent de vreme. Mai fac un lucru: înot de câte ori am timp. Cam asta e. Nu-i bai dacă n-ai loc în casă de bandă de alergare și alte ustensile. Poți la fel de bine să-ți folosești greutatea propriului corp, să folosești lucruri banale din casă: scaune, mese… Important este să-ți faci un program adecvat, să te ții de el și de mâncat sănătos. Altfel, cu salturi, cu hopuri, nu ajungi nicăieri. Ca o paranteză, de prin 2010 până prin 2013 m-am apucat și de fotbal. Amator :). La 40 de ani! În fiecare luni seară mergeam cu o trupă de băieți – foști colegi de la „Adevărul”, care într-un an s-au împuținat până la dispariție (s-au lăsat, adică) – dar și alții, toți mai tineri decât mine. Eu, la 40 de ani, ei, între 20 și 30. Încet-încet am ajuns să alerg mai bine și mai mult decât unii dintre ei. Eu, ăla care în urmă cu doi ani gâfâiam când urcam un etaj! Da, da, am și martori. Îl puteți întreba de pildă pe Pisoi Paps dacă bat câmpii au ba :). N-am mai jucat din 2014 pentru că în cele din urmă s-a destrămat trupa. Lucrurile bune țin puțin…

Și un banc: ați văzut grași la Auschwitz?!…

Vreau să închei, că și așa m-am lungit mult prea mult față de ce voiam să spun. E, oricum, 1% din ceea ce știu și fac. Pe scurt, am slăbit 10 kg în anul 2009, încă 10 în 2010, apoi încă 5 în 2011 și începutul lui 2012. Și de atunci am rămas la aceeași greutate, neschimbată: 71 kg. Am slăbit sănătos, fără „minuni” – care, așa cum v-am spus NU EXISTĂ! – fără excese, fără diete drastice, fără să-mi afectez organismul. Totul pe baza unui stil de viață construit de mine, fără „specialiști”. De aceea, tot ce vă spun e din propria experiență, nu din cărți, nu din povești. Nu există om care să nu poată să slăbească. Motivele, justificările, lamentările – toate nu sunt decât fuga de realitate și lipsă de voință. Era și un banc: „Ați văzut grași la Auschwitz?!”. Sigur, e o glumă extremă, dar care exprimă un adevăr… Apropos, un sfat pentru bărbații „cu burtă”, majoritatea, așa cum eram și eu: luați un centimetru de croitorie și măsurați-vă talia. Dacă depășiți 100 cm, you got a problem, bro! :(. Problema de aspect se va transforma foarte repede într-una de sănătate, dacă nu a devenit deja… Cert este că acum sunt un alt om. Am uitat să vă spun că din 2012 analizele mele au revenit la normal, ficatul nu mai e nici gras, nici umflat, chiar și medicii s-au mirat cât de repede mi-a dispărut steatoza hepatică. Nu uitați că, dacă-i dați răgaz, ficatul se regenerează; e cea mai mare minune din organismul uman. Însă dacă-i „dați în cap” permanent ajunge la un moment dat într-un punct fără întoarcere: boală, medici, probleme, suferință. Merită? Pentru că nu poți avea puțină voință?! Acum, totul e perfect: glicemie, trigliceride, transaminaze, colsterol. Și asta e mult mai greu să obții atunci când treci de 40 de ani decât la 20 sau la 30 de ani. Și încă un lucru: gastrita care m-a supărat de la 20 de ani n-o mai am nici pe aia. Nu mai știu ce înseamnă dureri și arsuri stomacale seara, după ce ani de zile am suferit de așa ceva. Acum, gata, chiar că pun punct :). În concluzie, nu există pentru mine mulțumire mai mare decât să-mi spună soția că s-a „reîndrăgostit” de mine și că arăt mai bine acum, la 45 de ani, decât la 23 de ani, atunci când m-a cunoscut. Ei, ce ziceți? A meritat? 🙂


(Postarea originală de pe Facebook, like-uri, reacții și comentarii, aici)

Anunțuri

8 gânduri despre „Cum am dat jos 25 de kilograme. Și de ce. Vești bune și vești proaste. Poți și tu! (?)

  1. Felicitari. Nu numai pentru reusita personala, ci si pentru exemplul pe care-l dati colegilor care mediatizeaza tot felul de diete minune.
    Cu unele diferente (m-am „speriat” singur, n-am avut nevoie de medici si n-am avut nici probleme in a combina carnea cu legumele fierte), am facut aceleasi lucruri (schimbare mod de viata, sala de fitness acasa, plimbari) si tot la 38 🙂
    Sper sa va urmeze si alti jurnalisti.

  2. Apropo de regimul „strict” si intrebarlle pline de speranta. Cred ca Adrian a zis deja. Cautarea regmului e tot o poveste, alaturi de pilule si leacuri minune. Oamenii isi petrec prea mult timp cautand retete si regimuri ale altora si prea putin aplicand in propria viata. „Ce regim ai folosit?” – cea mai daunatoarea intrebare, ever. Orice regim este bun, daca il tii, mai mult de 3-4-6 zile. Sport decent, cat poate fiecare, unele alimente eliminate, altele reduse substantial. P.S. De la 101 Kg la 80, in opt luni.

  3. Multumim! Ati avut mereu o vointa puternica in viata, sau frica de cancer v-a impulsionat atat de puternic?
    Astept cu nerabdare amanunte despre programul nutritionist!

  4. Felicitari pentru initiativa. Eu sunt nutritionist si confirm in totalitate ceea ce ati relatat. Pentru cei care nu au rabdare 2-3 ani pentru schimbarea stilului de viata, eu recomand un program de 60-180 de zile cu o rata de slabire sanatoasa de aprox.3-4Kg/luna(functie de fiecare caz). Singura „scapare” din ceea ce ati experimentat personal este ca exista persoane care au deja asociate cateva dezechilibre metabolice sau hormonale care trebuie reechilibrate, respectiv unele probleme de presiuni neuropsihice si emotionale(stres) excesive,ceea ce necesita cateva exercitii suplimentare de relaxare,pe langa miscare si activitati sportive(sacroterapie,meditatii,energoterapie,etc). Deasemenea este foarte importanta HIDRATAREA cu lichide biodisponibile care patrund eficient pana la nivel celular(apa plata de calitate) si consumul de cruditati bogate in apa. Exista si necesitatea de a asigura unele DIETE personalizate pentru ca sunt persoane care manifesta intoleranta la multe tipuri de alimente si pana se reechilibreaza unele functii organice trebuie protejata digestia. Oricum, se poate realiza orice in viata fiecarui individ daca are GANDIREA POZITIVA si MOTIVATIA necesara. Succes tuturor si cat mai multe exemple similare!

Scrie aici comentariul tău

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s