Spălătoria Felix SRL și un porno-deputat PSD

>> SĂPTĂMÂNA MARE: SĂ FIM MAI BUNI! SĂ-I IERTĂM PE PENALI!… Vine, vine, vine și, dacă nu suntem atenți, ne lovește… Aflăm de pe prima pagină a cotidianului „Adevărul” de astăzi: „PSD se pregătește să dezgroape Legea amnistiei și a grațierii”

Adv„PSD nu a renunţat la proiectul de lege privind amnistia şi graţierea, iniţiat de Mădălin Voicu şi de Nicolae Păun. Deputaţii social-democraţi se pregătesc să reintroducă pe ordinea de zi a Camerei Deputaţilor din această săptămână legea care le-ar reda libertatea infractorilor cu pedepse mai mici de 7 ani şi, în plus, i-ar lăsa şi cu cazierul curat, ne-au declarat surse parlamentare (…) Aleşii PSD vor să pună în practică scenariul de la sfârşitul anului 2013, din săptămâna premergătoare vacanţei parlamentare de Crăciun. Atunci, în „marţea neagră“, deputaţii au furişat proiectul pe ordinea de zi şi l-au scos numai la presiunea opiniei publice. Acum, în Săptămâna Mare, când toată lumea se pregăteşte de vacanţa pascală, deputaţii vor să-şi ducă opera la bun sfârşit”.

Păi cum să renunțe, dragii de ei, când tot mai mulți calcă pragul DNA? Cât multora li se apropie funia de par, adică sentințele definitive și irevocabile? Data trecută, în „marțea neagră”, doar vigilența publică, dublată de avertismentele ambasadelor occidentale, i-au făcut să dea înapoi. Vor mai ține cont de ceva acum, când au cuțitul la os?

***

>> ÎNGERAȘUL DE PRAHOVA, MIRCEA COSMA, HĂITUIT DE PROCURORII CEI HAINI. Și dacă tot am vorbit despre penali, mergem pe prima pagină a cotidianului lui Dan Voiculescu, „Jurnalul Național”, specializat în spălături… Astăzi, Spălătoria Felix SRL încearcă să-l albească pe baronul de Prahova, Mircea Cozma: „Mircea Cosma, acuzat de DNA cu probe de la un mort”

untitled„Dosarul de luare de mita in care sunt trimisi in judecata Mircea Cosma si fiul lui, Vlad Alexandru Cosma, are in rechizitoriu cateva puncte foarte subrede. Procurorii DNA enumera trei firme care ar fi beneficiat de contracte din partea Consiliului judetean Prahova, din profitul carora si-ar fi tras partea Cosma.  Banii erau insa vehiculati de Razvan Alexe, considerat un cap al lumii interlope din Prahova. Firma care ar fi contribuit cel mai mult la aceasta operatiune frauduloasa documentata de procurori are insa patronul decedat”.

Și dacă are patronul decedat, ce? Firma funcționa sau nu? Nu ne răspunde JN, care promite că „va reveni”. Așadar, încă un titlu fără acoperire în text, dar ce mai contează atunci când e vorba a face zid în fața baronetului PSD?! Iar despre Mircea Cosma, numai de bine, nu? Un baron atât de cinstit! Încă un om curat călcat de procurorii cei haini!

***

>> PORNO-DEPUTATUL: IMAGINILE SUNT TRUCATE! ZĂU? ȘI ȘOSETELE?! Subiectul principal de pe prima pagină a „Evenimentului zilei” de astăzi este tot despre un șef de la PSD, la fel de curat, la fel de cinstit, la fel de imaculat și la fel de hăituit de oamenii cei răi, procurorii: „Parchetul General cercetează dacă deputatul PSD Arsene a făcut sex cu o minoră”

evz„Poveste cu iz penal în județul Neamț. Parchetul General a fost sesizat în legătură cu un scandal sexual în care este implicat șeful PSD local, deputatul Ionel Arsene. Acesta ar fi apărut într-un filmuleț pornografic, difuzat în presa locală, în timp ce întreținea relații sexuale cu o tânără, cel mai probabil elevă, spun surse oficiale din județ. Ionel Arsene a devenit „vedetă” națională pe data de 3 aprilie, după ce o televiziune locală a prezentat un film video în care întreține relații sexuale cu o tânără, cel mai probabil într-o cameră de hotel. Filmul a fost distribuit în mai multe redacții și în el apare șeful PSD Neamț, dezbrăcat până la șosete. Despre imagini, deputatul spune că sunt trucate”

Trucate pe dracu! Scandalul e deja cunoscut, iar filmulețul arată faptele fără putință de tăgadă. Amorezul tomnatic e și șef la PSD Neamț. În orice țară normală, și-ar fi dat demisia până acum. La noi, nu! Cercetează Parchetul. Ce e atât de cercetat? Încă o dată: faptele sunt evidente. La „reperarea” onoarei șturlubaticului pesedist a pus umărul deja și CNA, care a aplicat o amendă record televiziunii care a difuzat pornoșagul. Așteptăm în zilele următoare și spălătura de rigoare din „Jurnalul Național”…

***

>> MIȘCAREA POPULARĂ A DAT LOVITURA! EVRIKA! ȚIGANII SUNT CU UDREA & EBA! Și pentru că am zăbovit cam mult azi pe la PSD – asta-i viața! presă rea, oameni răi… – mergem și în partea opusă a spectrului politic cu un titlu de pe prima pagină a cotidianului „România liber㔄PMP se aliază cu romii și curtează PNL”

rludrea tigani„Partidul Mișcarea Populară va încheia un proto­col de colaborare cu formațiunea pe care o înfiin­țează Dorin Cioa­bă, intitulată Par­tidul Alianța Democrată a Romilor (…) Autointitulatul rege al romilor, Dorin Cioabă, promite Partidului Mișcarea Populară susținere la europarlamentare și prezidențiale, urmând să fie parafat și un protocol de colaborare, după ce Tribunalul București va admite înființarea Partidului Alianța Democrată a Romilor (…) În schimb, mult invo­cata unificare a dreptei pare, mai mult ca niciodată, aproape imposibil de realizat”.

Păi da, mai bine cu țiganii decât alături de PDL, FC, PNȚCD și PNL. Asta-i tot ce lipsea PMP, un protocol cu „romii”, că în rest le avea pe toate! Inteligentă mișcare, mai ales că e cunoscut faptul că „romii”, la alegeri, se încolonează disciplinați, cu milioanele, și iau cu asalt secțiile de votare. Poza e demențială, face toți banii (click pentru mărire)! Voi, cei care sperați într-o unificare a dreptei, lăsați la intrarea în cort orice speranță…

„Dacă nu citești ziarele, ești neinformat. Dacă le citești, ești dezinformat!” (Mark Twain)

 

Anunțuri

Scrie aici comentariul tău

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s