Iohannis în locul lui Antonescu la Președinție?

>> ANTONESCU: „NU E SCOPUL VIEȚII MELE PREȘEDINȚIA CU ORICE PREȚ”. De pe prima pagină a ziarului „Adevărul” vine confirmarea unui scenariu care circula de mai mult timp pe piața politică: rocada Antonescu – Iohannis pentru Președinție: „Antonescu: dacă va sta mai bine în sondaje, mergem cu Iohannis la prezidențiale”

„Dacă ajungem în situaţia în care suntem pe pregătirea prezidenţialelor şi vedem că în intenţie de vot Iohannis are în mod clar mai mult ca mine, orice partid se gândeşte şi eu, primul, mă gândesc: să mergem pe cel care are mai multe şanse. Nu e deloc scopul vieţii mele Preşedinţia cu orice preţ. Dacă era aşa, altfel ar fi decurs relaţiile cu PSD. Acum s-a terminat USL, dar de anul trecut am spus clar PSD că dacă dânşii înţeleg prin preşedinte unul cuminte, nu au găsit omul”. 

E un scenariu de natură să-i dea frisoane lui Victor Ponta. Și PSD-ului care pariază pe mârțoaga (iepurele) Călin Popescu Tăriceanu. Neamțul are o imagine bună și ar putea să dea peste cap calculele făcute în laboratoare. De remarcat abilitatea politică a lui Antonescu. Sincer, nu-l credeam în stare!

***

>> SĂ ÎNVĂȚĂM SĂ DESPĂRȚIM CORECT ÎN SILABE CU JN. O premieră de pe prima pagină a cotidianului „Jurnalul Național”, care reușește să facă ceva nemaivăzut la marile ziare (acum, sigur, JN nu e nicidecum un „mare ziar”, dar se dă…): să împartă un titlu principal în silabe. După cum puteți vedea în galerie, al doilea titlu ca importanță în pagină nu le-a încăput pe coloana din stânga și l-au ciumbăvit:

„Război politic pe certifi-catele verzi”

Bine măcar că l-au despărțit corect! Asta trebuie trecută la capitolul „Așa NU!”. Au lipsit de la una dintre primele lecții: niciodată un titlu NU se desparte în silabe… În rest, nimic nou pe frontul felixian: subiectul principal este despre… Aveți trei încercări! Ați ghicit: Bă-ses-cu!

***

>> CUM OPERA MAFIA CĂRNII STRICATE CU AJUTORUL STATULUI. Despre scandalul cărnii stricate scrie „Evenimentul zilei” de astăzi în subiectul principal: „Mafia cărnii stricate a îmbolnăvit România cu ajutorul angajaților statului”. Păi, normal, cu ajutorul cui altcuiva?! E o regulă de aur: nicio mafie nu poate exista fără complicitatea structurilor statului. Un scurt citat dintr-un material care merită citit și care te pune pe gânduri vis-a-vis de ceea ce cumperi din magazine:

„Procurorii DIICOT – Structura Centrală au făcut, ieri, 102 percheziţii domiciliare în 18 judeţe, în cadrul unor acţiuni vizând destructurarea a două grupuri infracţionale organizate formate din 80 de persoane, specializate în infracţiuni de evaziune fiscală, spălare de bani, punere în circulaţie de produse alterate şi trafic de influenţă. Prejudiciul produs de membrii celor două grupări a fost estimat la peste 15 milioane de euro”.

***

>> AI DRACU’ UNGURI! N-AU PUTUT SĂ IA ARDEALUL ȘI L-AU LUAT PE PIERSIC! Încheiem astăzi cu tabloidul „Libertatea”, care dă un titlu în ton cu perioada în care ne aflăm (15 martie – sărbătoarea maghiarilor): „Ungurii ni l-au furat pe Mărgelatu’!”. Materialul poartă însemnul „EXCLUSIV”:

„Florin Piersic a primit un rol într-o peliculă de lungmetraj, care se filmează în prezent în Ungaria. Bucurie mare pentru Florin, în condiţiile în care după 1989 regizorii români l-au cam ocolit. Ca să nu se bucure duşmanii de răul lui, înainte de vreme, “Mărgelatu” le trimite vorbă, prin intermediul Libertăţii, că este sănătos tun şi cu mare poftă de muncă”.

Un titlu pe principiul „pe-afară e vopsit gardul, înăuntru – leopardul”. Stați liniștiți, cei care ați început să vă impacientați: nu ne-a furat nimeni nimic, nici măcar pe Mărgelatu’! Ai dracu’ ungurii ăștia, dacă Ardealul n-au putut să-l ia, se mulțumesc și cu Florin Piersic…

„Dacă nu citești ziarele, ești neinformat. Dacă le citești, ești dezinformat!” (Mark Twain)

Anunțuri

Scrie aici comentariul tău

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s