Ziarul lui Felix a mai găsit un băsist! În fruntea FRF

>> PĂPUȘA VOODOO CU CHIPUL LUI BĂSESCU DIN REDACȚIA „JURNALULUI NAȚIONAL”…Cotidianul „Jurnalul Național”, instrumentul mic, foarte mic, de tortură mediatică al acestuiTorquemada al Inchiziției usediste – vorbim despre Dan Voiculescu, pe numele său de turnător Felix – își continuă vânătoarea de vrăjitoare „băsiste”. Azi, cu noul șef al FRF, tânărul de 29 de ani Răzvan Burleanu: „Un băsist la Casa Fotbalului. Burleanu, decorat de Băsescu în 2009”

untitled„Nimic nu ne împiedică să gândim că Justiţia, atât de direcţionată în România, l-a ajutat pe Burleanu, tânărul “vopsit” în portocaliu de sus până jos, să “scape” de concurenţa lui Gică Popescu şi să devină dintr-un “no name” preşedintele FRF (…) În iulie 2009, când Băsescu se afla în emoţiile pentru câştigarea unui nou mandat, Burleanu se “înrolează” în serviciul preşedintelui. Devine consilier la Departamentul pentru minorităţi, condus de Kovacs Ekstein. Este atât de harnic şi priceput, încât se remarcă imediat. După cinci luni de muncă, Traian Băsescu îl decorează cu Ordinul Naţional Serviciul Credincios, în Grad de Cavaler”

Nimic nu ne împiedică nici pe noi să ne gândim că în redacția JN tronează o păpușă voodoo cu chipul lui Băsescu, în care angajații mogulului cu poreclă de motan înfig cu sete ace nesterilizate :) Ai dat mâna cu Băsescu, te-ai ars! Te-a decorat Băsescu – ca pe alții mii de români în cei 10 ani de mandat – ești mâncat! Ești „Băsist” până la nepoții nepoților tăi, iar Getsapo-ul din Băneasa te va bântui până-ți vei da ultima suflare! Așa ceva…

***

>> CE MI-E GINO, CE MI-E MITICĂ? RĂMÂNEM TOT NOI LA LIGĂ! Rămânem tot la fotbal, într-un fel, cu subiectul principal din „Evenimentul zilei” de astăzi: „Afacerea meciurilor televizate”

evz„Preşedintele Ligii Profesioniste de Fotbal a semnat un contract prin care împuterniceşte o companie înregistrată în Malta să vândă drepturile de televizare ale meciurilor din Liga 1. Contractul va aduce LPF, necondiţionat, cel puţin 168 de milioane de euro”.

Materialul poate fi citit exclusiv în ediția tipărită a cotidianului EVZ de astăzi și face referire la firma obscură înregistrată în Malta care a preluat drepturile de televizare pentru meciurile din campionatul românesc. Între timp, au apărut noi elemente care dovedesc implicarea miliardarului de la Cluj, Arpad Paszkany, într-o afacere total lipsită de transparență. Ce mi-e Mitică, ce mi-e Gino?! Oamenii s-au schimbat, obiceiurile au rămas aceleași! Ca și sistemul… Să sperăm că nu acesta va fi cazul și la FRF.

***

>> UN DISTRUGĂTOR AMERICAN ÎN DRUM SPRE PORTUL CONSTANȚA! Încheiem astăzi cu„România liberă”, care își îndreaptă atenția spre escaladarea tensiunii din imediata vecinătate de est a României: „Dansul periculos al navelor de luptă în Marea Neagră”

rl„Eşecul negocierilor de miercuri seară de la Paris dintre ministrul de Externe rus, Serghei Lavrov, şi secretarul american de stat, John Kerry, care nu a reuşit să-l convingă pe primul să aibă o întâlnire cu reprezentanţii actualei puteri de la Kiev, semnalează faptul că Rusia păstrează în continuare deschisă opţiunea unei intervenţii militare pe scară largă în Ucraina (…) temuta flotă a Mării Negre staţionată la Sevastopol este organizată în jurul a cinci nave şi un submarin: crucişătorul Moskva, nava-amiral a flotei Mării Negre, crucişătorul Kerci, distrugătorul Smetlivîi şi două fregate din clasa Krivak. Restul sunt lansatoare uşoare de rachete sau torpiloare, nave de desant şi nave auxiliare”.

Între timp, în marile capitale se poartă discuții intense, însă nicio opțiune nu este exclusă. Mai ales că toate părțile au început să-și arate mușchii. De pildă, americanii. O navă de război se află în drum spre Portul Constanța: distrugătorul Truxtun, trimis din Grecia pentru a participa la „exerciţii combinate de training în cadrul angajamentelor de cooperare în materie de securitate în teatrul Mării Negre împreună cu forţele navale române şi bulgare”. Aha! Asta pentru cei care cred că România este departe de ce se întâmplă în Ucraina și că putem face pe autiștii…

„Dacă nu citești ziarele, ești neinformat. Dacă le citești, ești dezinformat!” (Mark Twain)

Anunțuri

Scrie aici comentariul tău

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s