„Jurnalistul” Mihai Gâdea, un circar laș și manipulator

Dacă ar fi un patron de presă inteligent, Dan Voiculescu ar trebui să-l schimbe urgent de la Sinteza Zilei pe Mihai Gâdea. Sau măcar să aducă lângă el un jurnalist adevărat, care să poată face față unei confruntări cum a fost cea cu liderul liberal Crin Antonescu.

Nu de alta, dar se anunță o campanie îndelungată și din ce în ce mai virulentă, pentru care abilitățile de circar îmbinate cu calitățile de predicator nu vor fi suficiente…

S-a scris atât de mult pe marginea emisiunii de luni, încât n-aș mai fi insistat pe această temă, dacă Gâdea, înconjurat de gașca sa de aplaudaci, n-ar fi revenit aseară, într-o nouă emisiune, asupra tentativei de interviu pe care a avut-o luni. De data aceasta fără Crin Antonescu în platou…

Și dă-i, și luptă, și fă-l praf! Numai că omul nu mai avea cum să se apere și nici să dea vreo replică. Un gest cel puțin lipsit de eleganță care dovedește două lucruri: nu numai că Mihai Gâdea nu este jurnalist, dar, pe deasupra, este și un om laș, care lovește pe la spate.

A folosit în emisiunea de marți diverse fragmente din emisiunea de luni, montate în așa fel încât să-l facă zob pe Crin Antonescu. Un lucru care nu se face!

L-ai avut în platou, l-ai avut la dispoziție, l-ai descusut cât ai vrut, dacă n-ai fost în stare să-l dovedești e problema ta. E problema ta că nu te-ai pregătit. E problema ta că n-ai știut ce întrebări să pui. E problema ta că n-ai avut o documentare solidă în spate. E problema ta că ai crezut că ai în față un fel de Ciuvică… Despre „prestația jurnalistică” a Gâdelui, n-are rost să mai scriu. A desființat-o Ion Cristoiu, pe puncte, în articolul „Cum i-a dat Crin Antonescu o lecție de gazetărie predicatorului Mihai Gâdea”.

Departe de mine ideea de a-i lua apărarea lui Crin Antonescu. Nu mi-e chiar cel mai simpatic lider politic, iar martore îmi sunt textele pe care le puteți găsi în arhiva Reporter Virtual, dar și în cea a „Evenimentului zilei”.

Este însă un politician cu nerv, cu verb, cu prezență „scenică”. Iar dacă în fața unui asemenea personaj se prezintă un Mihai Gâdea care vine cu argumente gen „mie mi se pare că…”, „eu cred că…”, „părerea mea este că…” sau „eu simt că…”, normal că „jurnalistul” este băgat pur și simplu sub masă. Mai ales când, iritat de propria neputință, acesta din urmă țipă și dă ochii peste cap precum o jună prinsă cu fusta la genunchi.

Le-aș recomanda studenților la jurnalistică foarte vizionata emisiune Sinteza Zilei de luni, 3 martie. Este o lecție perfectă pentru ilustrarea capitolului „așa nu”.

Iar Mihai Gâdea ar trebui să șteargă din denumirea emisiunii pe care o face cuvântul „talk”. Sinteza Zilei nu este un „talk-show”. Este doar „show”, iar realizatorul ei – un circar. Laș și manipulator, după cum am arătat mai sus… Înaintea emisiunii ar trebui ca publicul să fie anunțat, ca la „Românii au talent”: „Programul următor este unul de divertisment”, apoi să fie introdusă clasificarea +12, +15 sau +18, în funcție de invitați și de subiect.

***

Pentru cine are răbdare să vizioneze emisiunea, iată înregistrarea completă:

  •  
Anunțuri

3 gânduri despre „„Jurnalistul” Mihai Gâdea, un circar laș și manipulator

Scrie aici comentariul tău

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s