PRIMA PAGINĂ: Guvernul Ponta 3 și „jocul fricosului”

>> CÂT CÂNTĂREȘTE CIOLANUL PE CARE ÎL PIERDE PNL DACĂ IESE DE LA GUVERNARE. Astăzi, principalele cotidiane deschid cu războiul din USL. „Evenimentul zilei” anunță în titlul principal:„Guvernul Ponta 2 e pe ducă. Urmează Ponta 3”

„Preşedintele PNL, Crin Antonescu, i-a dat premierului Victor Ponta un ultimatum, cerându-i să decidă, până luni, dacă vrea un guvern USL, caz în care vor continua guvernarea, sau un guvern USD, caz în care el va cere demisia premierului. Ca răspuns, Ponta a numit interimari la ministerele PNL: pe sine la Finanţe şi pe Constantin Niţă la Economie. Zilele USL sunt numărate, iar PNL este deja aproape ieşit de la guvernare. EVZ a analizat costurile acestui gest pentru liberali. În afară de cele nouă poziţii în guvernul Ponta – şase miniştri şi trei miniştri delegaţi – plus 20 portofolii de secretar de stat şi 15 prefecţi, liberalii pierd controlul peste instituţii şi companii care administrează bugete de miliarde de euro”.

Poate nu întâmplător Antonescu a lăsat timp PSD până luni. În spatele jocului de-a cine pe cine dă afară de la guvernare mai stă ceva: o portiță lăsată deschisă pentru negocieri. Pentru că nu-i ușor lucru să lași să-ți scape ciolanul – despre care vorbește EVZ – din bot… Vom vedea dacă Antonescu are tăria, până la capăt, de a pune mai presus interesul pe termen mediu și lung al PNL decât interesul imediat. Sau dacă îl vor lăsa „baronii” PNL s-o facă. Cât despre numărătoarea asta – Ponta 1, 2, 3 – sper să nu mai numărăm mult, spre binele nostru al tuturor…

***

>> JOCUL FRICOSULUI ȘI CURSA IMPLACABILĂ SPRE IMPACT. Cotidianul „Adevărul” încearcă să redea plastic „baletul” politic din aceste zile: „Antonescu şi Ponta au început <jocul fricosului>”

„Situaţia din USL seamănă cu faimosul „joc al fricosului”: două automobile gonesc unul spre celălalt, iar cine trage primul de volan pentru a evita ciocnirea pierde partida. Poate vă amintiţi de jocul extrem în care două maşini se îndreaptă una spre alta, pe o stradă cu un singur sens, iar şoferul care trage primul de volan pentru a evita impactul este declarat pierzător. Aşa arată astăzi criza dintre Victor Ponta şi Crin Antonescu. Singura soluţie ca USL să reziste este ca unul dintre protagonişti să accepte condiţiile celuilalt – adică să învârtă volanul. Dacă nu o face niciunul, impactul devine inevitabil, iar alianţa se rupe. A fost stabilită chiar şi ziua finală a concursului: luni”.

Deci, potrivit „Adevărul”, luni vom avea un impact. Nu de alta, dar niciunul dintre protagoniști nu pare dispus să manevreze volanul. Mai este un scenariu: cel în care PSD formează alt guvern, merge cu majoritatea conjuncturală pe care o are în Parlament, dar nu scoate PNL, oficial, de la guvernare și din USL. E o teorie care se deduce din declarația de ieri a lui Zgonea: „USL nu se rupe, Guvernul poate funcționa și așa”!

***

>> DECESUL ZGOMOTOS AL USL SAU NICIODATĂ SĂ NU SPUI NICIODATĂ… De același conflict se ocupă și „România liberă”, care are o abordare mai… funerară: „USL, în moarte clinică. Cine anunţă decesul?”

„Uniunea Social-Liberală este, practic, desfiinţată după ce doi reprezentanţi PSD au fost numiţi interimari pe posturi din Guvern care revin PNL, în contextul eşuării negocierilor pentru restructurarea guvernamentală. Formal, Victor Ponta şi Crin Antonescu şi-au oferit, reciproc, termen până luni, dar reconcilierea pare imposibilă (…) Uniunea Social-Democrată, ca majoritate ilegitimă care se substituie USL, urmăreşte apărarea corupţilor, fie ei după gratii, fie la începutul urmăririi penale, şi vrea să controleze cu orice preţ MAI, probabil pentru a putea frauda alegerile. Acestea se anunţă a fi doar câteva din temele de campanie pe care PNL le va exploata intens împotriva „PSD şi aliaţii săi artificiali“, după ce liberalii se vor găsi în afara guvernării. Temele au fost deja creionate destul de clar de preşedintele PNL, Crin Antonescu”.

Ce repede se mai schimbă lumea! Ce se mai iubeau ei până în urmă cu câteva săptămâni! Ei uite, încă o dovadă că în politică niciodată să nu spui niciodată… O dezamăgire cruntă pentru fanaticii USL, care credeau că o să avem o gurernare de 1000 de ani a acestei alianțe contra-naturii. Legea Aminsitiei este o chestiune cât se poate de serioasă. Și musai de urmărit. Mai ales că anul ăsta s-ar putea să vină rândul și eminenței cenușii a USL, Dan Voiculescu…

„Dacă nu citești ziarele, ești neinformat. Dacă le citești, ești dezinformat!” (Mark Twain)

 

Anunțuri

Scrie aici comentariul tău

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s