Mircea Badea + Voiculescu = LOVE! Mărturisire VIDEO

Sinteza Zilei a fost aseară o emisiune tristă… Cu fețe lungi și mohorâte, Gâdea, Ursu, Badea, Dana Grecu și Ciuvică au deplâns vânzoleala din USL și războiul fratricid dintre Victor Ponta și Crin Antonescu. Derută totală

mircea badeaCine-i de vină? Firește, Antonescu! Doar că, în deriva din studiou, fețele lungi încep să se atace între ele…

Danei Grecu nu-i mai place nimic. Dar nimic din ceea ce face USL:„Sunt de doi ani la guvernare. Și? Vedeți că se mișcă ceva?!”. Badea e de acord cu ea. Sare Ciuvică la Dana Grecu: că de ce e prea tristă? Că nu se justifică tristețea ei… „Io nu știu ce să zic cu tristețea asta”, încheie Dana Grecu lăsând microfonul deoparte.

Badea scapă un porumbel – la întrebarea nervoasă a Danei Grecu, că de ce pleacă liderii USL în momente de criză? – „bine, că pleacă nu e o problemă, problema este că se întorc…!”. Pauză încordată timp de câteva secunde.

E rândul lui Ursu să-l pună la punct pe Badea, după ce Ciuvică o rezolvase pe Dana Grecu: „da’ tu nu ai auzit de creșterea economică?”. De întregirea salariilor tăiate de Băsescu? De creșterea salariilor medicilor? De echilibrarea raportului importuri – exporturi? Îl îngână Mihai Gâdea. Badea tace încurcat la lecțiile domnului Director editorial Ursu… Dar nu-l ține mult. Revolta lui adolescentină îl face să pună iar mâna pe microfon: „Știi (către Ursu – n.n)? În lumea pe care o cunosc eu, printre niște întreprinzători medii și mici, lucrurile astea de care zici tu nu prea se simt”… Gâdea nu mai poate: „Bine, trebuie să luăm o pauză de publicitate”.

După pauză, vine și punctul culminant. Surpriză! Cu doar câteva ore înainte de Ziua Îndrăgostiților! Gâtuit de emoție, Badea deplânge deteriorarea relației Antonescu – Voiculescu. Despre cel din urmă, patronul său, spune candid: „În timp, am dezvoltat un soi de afecțiune personală în ceea ce-l privește”…

Acum, oameni buni, nu fiți răi! Să nu aud comentarii de genul: când e vorba de iubire, nu mai contează nici sexul, nici vârsta, nici poziția socială… Omul a fost sincer și ăsta este un lucru de apreciat!

NOTĂ: Puteți să luați acest text drept un pamflet. Dar să știți că toate cele spuse de personajele sus-menționate sunt reale. Inclusiv declarația de afecțiune a lui Mircea Badea. Iată – vorba Tovarășei – DOVADA:

Anunțuri

Scrie aici comentariul tău

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s