PRIMA PAGINĂ: DNA cere ani grei de închisoare pentru Dan Voiculescu

>> CORB LA CORB POLITIC NU SCOATE OCHII… Presa de astăzi continuă să analizeze reacția debilă a autorităților la accidentul aviatic din Apuseni și, pe zi ce trece, noi aspecte revoltătoare ies la iveală. Cotidianul „România liberă” de astăzi titrează: „Blat politic peste tragedia din Apuseni”

„Un secretar de stat la Interne, şeful ROMATSA şi şeful IGSU şi-au pierdut posturile după scandalul legat de intervenţia eşuată a autorităţilor în accidentul aviatic petrecut luni în Munţii Apuseni. Premierul Victor Ponta nu s-a atins de ministrul de Interne, iar discuţiile din USL au ocolit eventuala răspundere a ministrului Transporturilor (…) Chiar dacă în PNL Stroe este considerat prea apropiat de Victor Ponta, liberalii nu au fost de acord să îşi sacrifice un coleg de partid fără să fie sancţionat şi ministrul social-democrat al Apărării, Mircea Duşa (…) În ceea ce-l priveşte, Stroe a spus că nu îşi va da demisia. „Îmi pare rău că s-a întâmplat în timpul mandatului meu tragedia“, a sunat declaraţia lui Radu Stroe”

Ce mai poți să spui despre acest asasin prin neglijență pe nume Stroe? Acest Stroe care răspundea, candid, unei întrebări a presei: „Care celulă de criză?!”. Astfel de momente ne arată cât se poate de clar cât de putredă e țara asta și cât de mult a fost pervertită de maneliștii politici. Drept e – și cu largul nostru concurs, cei care îi votăm într-o veselie. Ponta probabil că nu realizează acum, dar modul ezitant în care acționează este un cui în coșciugul USL…

***

>> PILOTUL IOVAN ȘI TÂNĂRA STUDENTĂ, UCIȘI DE… LEGISLAȚIE. Tot despre bâlbâielile autorităților vorbește astăzi pe front și cotidianul „Adevărul”, care deschide cu următorul subiect:„Lanțul slăbiciunilor în cazul avionului prăbușit în Apuseni”.

„Victimele accidentului din Apuseni au murit de frig, au stabilit legiştii. Evident, dacă ar fi fost localizaţi şi preluaţi mai repede ar fi avut şanse să supravieţuiască. Bâlbâielile autorităţilor au fost amendate, miercuri, de Guvern. Însă cu jumătăţi de măsură. Şefii ROMATSA, IGSU şi un secretar de stat din MAI au fost demişi. „Patronii” lor politici sunt, însă, bine mersi (…) Vicepreşedintele Consiliului Judeţean Alba, Florin Roman, a precizat, marţi, că în cazul operaţiunii de salvare declanşată în urma accidentul aviatic care a avut loc luni în Munţii Apuseni au existat „probleme foarte mari de comunicare” şi că din cauza legislaţiei, victimele nu au putut fi găsite mai repede”.

Sesizați enormitatea? Deci „legislația” este de vină pentru moartea lui Adrian Iovan și cea a tinerei studente… Nu un om. Nu mai mulți. Nu autoritățile… Legislația. Și, eventual, soarta. A, și ca de obicei, mortul e de vină – în sensul ăsta deja încep să se audă voci timide, dar care vor prinde consistență odată cu finalizarea rapoartelor oficiale. Vă dați seama ce s-ar fi întâmplat dacă, Doamne ferește!, accidentul implica un avion de linie, cu câteva zeci sau o sută de pasageri?!

>> LUPTA CEA DE PE URMĂ PENTRU DAN VOICULESCU: ACUM ORI NICIODATĂ! Despre accident este și subiectul principal din „Evenimentul zilei” de astăzi, însă tot pe prima pagina este un subiect care face valuri deja, de dimineață, pe televiziuni. „DNA cere ani grei de închisoare pentru Voiculescu”.

„DNA a declarat apel împotriva deciziei Tribunalului Bucureşti, prin care Voiculescu a fost condamnat la 5 ani de închisoare cu executare. “Prin pluralitatea infracţiunilor comise s-a produs o pagubă materială uriaşă bugetului public”, au explicat procurorii. În această afacere imobiliară, statul a fost prejudiciat cu aproape 60 de milioane de euro (…) Procurorii anticorupţie susţin că preşedintele fondator al PC, Dan Voiculescu (67 de ani), ar trebui pedepsit sever pentru privatizarea frauduloasă (…) Procurorii mai arată că limitele de pedeapsă în cazul infracţiunii de spălare de bani, pentru care a fost găsit vinovat Voiculescu, sunt între 3 şi 12 ani”.

Așadar statul, prin vocea procurorilor, nu este mulțumit de pedeapsa de 5 ani primită de Voiculescu în primă instanță și cere sporirea ei argumentând prin gravitatea faptelor și prin prejudiciul ridicat adus banilor publici. Șefului trustului Intact îi e o frică cumplită de sentința finală în Dosarul ICA, decizie care poate veni în această primăvară. Este motivul pentru care Dan Voiculescu a declanșat o ofensivă mediatică fără precedent, în special prin Antena 3, care a căpătat tonuri isterice. Pentru Voiculescu e lupta cea de pe urmă. E acum ori niciodată…

„Dacă nu citești ziarele, ești neinformat. Dacă le citești, ești dezinformat!” (Mark Twain)

 

Anunțuri

Scrie aici comentariul tău

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s