Milioanele lui Mircea Badea și moartea lui Mihai Gâdea

Sinteza Zilei devine de la o zi la alta o telenovelă de succes. Atât de bine regizată încât i-ar putea face invidioși până și pe maeștrii telenovelei din țara lui Hugo Chavez! Să râdem așadar și să plângem astăzi cu Mihai Gâdea și cu Mircea Badea…

Mircea Badea, de pildă, a devenit un invitat cvasi-permanent la „Sinteza Zilei” în calitate de dătător cu părerea. Spun dătător cu părerea nu în sens peiorativ, pentru că omul a recunoscut el însuși că nu este jurnalist și nici analist nu este. Însă ca dătător cu părerea este un foarte bun reprezentant al vocilor din spatele blocului. Mă rog, fiecare face ce poate și ce știe, dar nu prestația lui Mircea Badea este subiectul textului de față.

Badea facebookMai zilele trecute, două seri la rând, Badea făcea apel la „milioanele de tespectatori care ne urmăresc”. Milioane, milioane, milioane – a repetat-o de atâtea ori ca să ne intre bine în cap ce reprezentativi sunt ei, stâlpii trustului lui Dan Voiculescu. Asta cu milioanele a pus-o și pe contul lui de Facebook (iată captura), pentru că nimeni nu trebuie să rateze această „informație” privitoare la audiența zguduitoare a Antenei 3 și la „reprezentativitatea” impresionantă a acestui post de televiziune.

Badea nu e singurul care tot repetă povestea cu milioanele. O face deseori și Gâdea. Acestea fiind spuse, până la urmă nici nu știu de ce mai mergem la vot. Am putea foarte bine s-o facem stând acasă comod în fotoliu, cu telecomanda într-o mână și cu telefonul în cealaltă, trimițându-i SMS-uri domnului Gâdea.

audienteDar să vedem cum stă treaba cu „milioanele”.

Vă pun la dispoziție în facsimil cele mai recente date centralizate de audiență disponibile, cele pe luna decembrie 2013, certificate de Kantar Media. Ce avem noi aici? Iată, Antena 3 are un rating mediu de 262.000 de telespectatori la nivel național. Da, ați citit bine, 262 de mii! La nivel urban, Antena 3 are un rating mediu de 173.000 de telespectatori.

Acum, sigur că în prime-time cifrele cresc… Să fim generoși: înmulțiți-le cu trei! Să fim și mai generoși: înmulțiți-le cu cinci! Cât v-a dat? Unde sunt „milioanele” – plural! – ale lui Gâdea & Badea?! Știu că ei merg pe principiul „mulți, da’ proști”, dar totuși… Să ne păstrăm în limitele decenței. Nu sunt nici atât de mulți, nici atât de proști!

O altă marotă vânturată zilele astea la Sinteza Zilei: „amenințările cu moartea” pe care le-ar fi primit Mihai Gâdea. O jale generală. Vremuri întunecate. Pericole care-i pândesc pe gardienii adevărului absolut la tot pasul… Unde erau „amenințările” astea atât de concrete? Pe… Facebook. De pe niște conturi ciudate pe care ar fi putut foarte bine să le construiască tot cei care se dau victime, tocmai pentru a se victimiza în direct și la ore de maximă audiență în fața „milioanelor” de telespectatori înmărmuriți de spaimă…

Mihăiță tată – mă ierți că-ți spun așa, dar sunt cu vreo șapte ani mai în vârstă decât tine – tu ești om serios?! Eu știu că umblă mulți nebuni prin mediul virtual, dar să te pui la mintea lor te face și pe tine cel puțin tot atât de nebun ca și ei… Măcar dacă erau niște persoane reale, identificabile, cu nume și prenume, atunci da, puteai să faci tot circul ăsta cu Parchetul și alte alea! Să-ți spun ceva: după ce am scris articolul privitor la modul în care am votat de 25 de ori petiția Antenei 3, preluat de o grămadă de publicații, am primit pe mailul personal multe mesaje cu înjurături și amenințări, chiar și cu moartea. Ce crezi că am făcut cu ele? Am zâmbit și le-am trimis unde le era locul: în „trash”…

Și să-ți mai spun ceva: când te iei prea în serios riști să cazi în fund de propria admirație. Rămâne cum am stabilit mai sus: telespectatorii nu sunt nici atât de mulți, nici atât de proști!

Anunțuri

4 gânduri despre „Milioanele lui Mircea Badea și moartea lui Mihai Gâdea

  1. Poate că nu înțeleg eu bine,… A3 are în medie, deci și la 5 dimineața și la 1 după amiaza 262.000 de telespectatori… adică un oraș de mărimea Craiovei… Păi eu zic că nu e rău deloc… aveți și cifrele din prime time…?

  2. Pingback: Badea. Mircea Badea… Atât! | AdrianHalpert.com

Scrie aici comentariul tău

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s