Prima pagină. Dan Negru a câștigat 500.000 de euro la Revelioanele Antenei 1

2014 – UN AN CU CALDE ȘI CU RECI PENTRU ECONOMIE.

 Cotidianul „Evenimentul zilei” de astăzi dă o replică la „Oda” concepută de România TV  la adresa premierului Ponta și ne arată care este, de fapt, realitatea: „Vine un an greu! Preţurile vor fi mai mari, iar economia frânează. Scumpiri în lanț la gaze și energie de la 1 ianuarie”.

„După ce în primele luni din 2014 inflaţia anuală ar putea atinge un minim istoric, ajungând la 1 – 1,5%, creşterea preţurilor ar putea ajunge la 3,5 – 4%, spre final de an, consideră specialistul BCR. Explicaţia? Un an agricol slab înseamnă automat majorarea preţurilor la alimente, iar tarifele la gaze şi electricitate vor continua să crească. Mihai Pătrulescu, de la Unicredit Ţiriac, spune că şi majorarea accizei la combustibili va avea un efect semnificativ în preţuri – aproximativ 0,4-0,6 puncte procentuale din inflaţia de anul viitor (…) Rozalia Pal, economistul şef al Garanti Bank, estimează că în 2014 euro va creşte până la 4,55 lei, faţă de 4,45 lei, în prezent.

Spre deosebire de România TV, care n-a citat nicio sursă pentru reportajul triumfalist din a treia zi de Crăciun, „Evenimentul zilei” a stat de vorbă cu câțiva bancheri care încearcă să creioneze anul 2014 din punct de vedere economic. Iar veștile nu sunt deloc îmbucurătoare. Dacă mai adăugăm la asta faptul că 2014 e un an electoral, cu două runde de alegeri, atunci putem să înțelegem stresul la care va fi supusă economia românească.

***

SE RUPE SAU NU SE RUPE? Tot „Evenimentul zilei” de astăzi are ca titlu principal o previziune a sociologilor: „În 2014, USL se rupe!”.

„”Evenimentul zilei” i-a întrebat pe sociologii Remus Ştefureac, Barbu Mateescu şi Mircea Kivu dacă USL se rupe în 2014. La unison, răspunsul celor trei a fost că PSD şi PNL se vor despărţi, drept pentru care am dorit să aflăm când se va produce acest eveniment. În plus, i-am întrebat, pe de o parte, ce motive ar avea liderii USL să rămână împreună şi, pe de altă parte, care sunt cauzele care-i împing la divorţ. Cei trei sociologi au opinii diferite în legătură cu momentul în care se va produce acest eveniment.

Deci toți sunt de acord că se rupe, însă nu se pun de acord și asupra momentului în care se va petrece acest lucru. Un răspuns interesant dă sociologul Barbu Mateescu: „Este ca la meciul de box, adversarii se învârt şi se poziţionează. Trebuie ca ruptura să fie o trambulină pentru cel care se rupe”. Într-adevăr, fiecare, PSD și PNL, își calculează momentul pentru a maximiza electoral ieșirea din alianță. Pentru PSD, avantajos ar fi ca ruptura să se petreacă cât mai târziu. Pentru PNL, cât mai devreme. Dar pâinea și cuțitul se află în mâinile social-democraților…

***

CÂTE-UN PIC, PIC, PIC… „Codul Penal a subțiat Parlamentul cu șapte mandate” – titrează cotidianul „Adevărul” astăzi pe prima pagină:

„Din cei 10 senatori şi deputaţi rămaşi fără mandat în primul an de legislatură, şapte şi-au pierdut postul din cauza problemelor cu legea. Parlamentul obez ales în luna decembrie 2012 începe uşor-uşor să se subţieze, ca urmare a problemelor penale cu care se confruntă aleşii. Dacă la începutul legislaturii au depus jurământul 176 de senatori, numărul acestora a scăzut la 172. Primul care a„ dezertat“ din rândurile senatorilor a fost Dan Voiculescu, liderul din umbră al PC (…) Nici deputaţii nu s-au lăsat mai prejos şi au îngroşat rândurile penalilor din Parlamentul României. Din cei şase deputaţi care au rămas fără mandat, patru fac parte din categoria celor care nu au respectat legea. Gigi Becali a fost primul care a simţie aerul rece al închisorii după ce a fost condamnat, în 29 mai, la trei ani cu executare

Cam puțin, cam puțin! Păi la 588 de aleși care s-au înghesuit pe poarta noului Legislativ, previziunea „Adevărul” potrivit căreia „Parlamentul obez ales în luna decembrie 2012 începe uşor-uşor să se subţieze” e departe de realitate. Păi 7 din 588 într-un an e nimic! O să ajungem în 2016, anul viitoarelor alegeri parlamentare, cu două camere la fel de stufoase… Poate doar poporul să dea cu măturoiul în 2016! Dar, la cum s-a votat în 2012, slabe speranțe!

***

CU UN PLAGIATOR NU SE FACE PRIMĂVARA… De pe prima pagină a cotidianului „România liberă”de astăzi mi-a atras atenția editorialul intitulat „România – o ţară, două sisteme. Un plagiator condamnat, altul propulsat”:

„Într-o Românie în care statul de drept a traversat canionul pe un fir aţă în 2012 şi 2013, puţine evenimente ar fi putut avea valoarea de simbol pe care o dobândeşte condamnarea, pentru păcatul plagiatului, a publicistului George Stanca. Practic, la capătul a doi ani de deşert şi în faţa unui 2014 brăzdat de spectrul a numeroase falii, decizia instanţei în cazul Stanca ne spune multe şi despre cine suntem, şi despre cine nu. Trebuie doar pusă în context. Iar asta e foarte simplu. Pe de o parte, România este ţara în care Victor Ponta, un tânăr jurist cu proptele politice ale căror origini merită cercetate şi de istoricii de peste 20 de ani, rămâne în funcţia de premier chiar şi după ce plagiatul său este dovedit de cele mai prestigioase surse academice. Mai mult, pata neagră de la CV-ul său de doctor în Drept nu constituie pentru distinsul Ponta o piedică fundamentală în calea ambiţiilor de a deveni numărul unu în stat, indiferent că din decembrie 2014 asta ar însemna o poziţie de preşedinte sau tot de premier.

He, he! Păi Laurențiu Mihu, autorul textului, n-a auzit de versurile lui Grigore Alexandrescu: „Că nu iubesc mândria şi că urăsc pe lei/ Că voi egalitate, dar nu pentru căţei”?! Asta e România: avem democrație, dar nu pentru căței! Cu cât ești mai jos pe scara ierarhică a societății, cu atât infracțiunea se pedepsește mai dur. Și invers. Duritatea legii este invers proporțională cu poziția făptuitorului. Așa că „Ponta plagiatorul” rămâne o poreclă doar pentru uzul presei…

***

TE UIȚI ȘI… CÂȘTIGĂ ALȚII! Și un titlu de sezon de pe prima pagină a tabloidului „Libertatea” de astăzi: „Dan Negru a strâns 500.000 de euro din Revelioane”.

„De 13 ani încoace, an de an, Dan Negru prezintă programul special de Revelion de la Antena 1. Munca lui a fost pe deplin răsplătită, căci, până acum, vedeta a băgat la ciorap peste 500.000 de euro, bani reprezentând onorariile pe care le-a primit de la Antenă pentru munca prestată. De alfel, Negru îşi merită fiecare leuţ primit, căci, an de an, a reuşit să plaseze Antena 1 în vârful audienţelor în noaptea dintre ani. Tocmai pentru această performanţă el a intrat şi în celebra Carte a Recordurilor.

Dom’le asta-i treaba: performanța se plătește! Și se răsplătește. Mă întreb doar dacă Negru o fi împărțit din averea asta și maneliștilor care l-au înconjurat an de an și care l-au ajutat să facă audiențele cu care se laudă?! Așa public, așa emisiuni, așa audiențe…

„Dacă nu citești ziarele, ești neinformat. Dacă le citești, ești dezinformat!” (Mark Twain)

Anunțuri

Scrie aici comentariul tău

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s