Prima pagină: De astăzi, toate tunurile pe Traian Băsescu. Comisia „Călărași”

CUM ȘI-A FĂCUT-O PREȘEDINTELE BĂSESCU CU MÂNA LUI. Pohta ce-au pohtit! „Comisia Călărași își începe azi activitatea” titrează astăzi cu o mulțumire nedisimulată „Jurnalul Național” pe prima pagină sub ștampila „Ferma președintelui”:

„Începe o săptămână cu emoţii pentru Ioana Băsescu, fiica preşedintelui. Comisia Parlamentară care va cerceta modul în care terenul din judeţul Călăraşi a ajuns în proprietatea Ioanei îşi va începe de luni activitatea. Există suspiciuni legate de modul în care fiica preşedintelui a obţinut creditul de la CEC, dar şi de legalitatea mai multor parcele de pământ care au ajuns iniţial în proprietatea unor persoane decedate, preluate de presupuşi moştenitori şi ulterior comasate în terenul pe care Ioana Băsescu l-a cumpărat (…) În paralel, va funcţiona la Senat o subcomisie care va verifica doar creditul luat de fiica preşedintelui de la CEC. Începând cu ora 11 vor fi audiaţi la Senat preşedintele CEC, Radu Gheţea, directorul Direcţiei de Supraveghere din BNR, Nicolae Cinteză, şi vicepremierul Daniel Chiţoiu, a declarat preşedintele Comisiei de buget-finanţe a Senatului, Cosmin Nicula”. 

Deci, nu o comisie ci două vor toca imaginea și așa șubredă a lui Traian Băsescu. Nu mă pronunț pe probleme de legalitate, nu am informații pentru asta, însă pot să spun că Traian Băsescu riscă să-și termine al doilea și ultimul mandat în oprobriul public. Oricât s-ar isteriza fanii președintelui, de data asta el însuși le-a furnizat dușmanilor săi material de primă mână. Încă o dată spun, era atât de greu să realizeze această tranzacție după plecarea de la Cotroceni? Mai erau doar câteva luni… Da, dar de la 1 ianuarie 2014 intră în vigoare legea care permite vânzarea de teren agricol către străini…

***

ION CRISTOIU, LA SFADĂ CU POSTACII ÎN EVZ. Un titlu mai neobișnuit, fie și prin întinderea sa, are astăzi editorialul de pe prima pagină a „Evenimentului zilei” scris de Ion Cristoiu: „Traian Băsescu ar trebui să stea sus, pe zidurile Cotrocenilor, şi să arunce cu smoală fierbinte în Victor Ponta, aflat jos”. O imagine desprinsă parcă din capodopera lui Vintilă Corbul, „Căderea Constantinopolelui”:

„Din cîte s-a putut vedea şi, fireşte, citi, am consacrat mai multe consideraţii Războiului dintre Traian Băsescu şi Victor Ponta, identificat de mine ca un Război între două personalităţi şi nu între două instituţii: Preşedinţie şi Guvern. Era de aşteptat ca un text despre relaţia Traian Băsescu – Victor Ponta să stârnească numeroase comentarii pe forumul de discuţii. Am constat, nu fără satisfacţie, că la un moment dat s-au încins polemici între forumişti, iscate de prezenţa unor opinii adversare în legătură cu cei doi protagonişti. După cum era de aşteptat, cei care plasează comentarii (unii forumişti, alţii postaci), nu văd în scrisul meu altceva decît lucrarea unui infiltrat al duşmanilor de clasă (duşmanii lui Traian Băsescu) în rîndurile oamenilor cinstiţi (fanii lui Traian Băsescu).

De fapt este vorba despre o nouă fază a „războiului de gherilă” declanșat între Ion Cristoiu și comentatorii de pe site-ul „Evenimentului zilei”. De aici și titlul, care este de fapt o ironie la adresa celor care fac scut în jurul personajului politic adorat. Puteți citi în EVZ cum se sfădește Cristoiu, pe rând, cu cei care-l înjură.

***

DIN CULISELE FOTBALISTICE ALE „MECIULUI DE LA PUNGEȘTI”. Cotidianul „Adevărul” de astăzi consacră un spațiu larg „Meciului de la Pungești”, dar are o abordare inedită: „în această dispută nu s-a auzit deloc poate cea mai relevantă voce din Vaslui: Adrian Porumboiu, potent om de afaceri în domeniul agricol şi patronul echipei locale de fotbal”.

„Odată cu escaladarea disputei de la Pungeşti, privind exploatarea gazelor de şisit, au început să răzbată tot mai insistent informaţii privind potenţiala implicare în acţiunile anti-Chevron a celui mai puternic om de afaceri din Vaslui, Adrian Porumboiu. Una dintre aceste informaţii, provenită din surse credibile ale ziarului „Adevărul”, spune că ziarul local „Vremea Nouă”, care derulează o campanie virulentă împotriva companiei Chevron, ar fi finanţat de firme controlate de Porumboiu. De altfel, directorul ziarului, Lucian Timofticiuc, este una dintre cele mai puternice voci din rândul protestatarilor care s-au confruntat cu jandarmii. Pe de altă parte, mai mulţi membri ai galeriei echipei de fotbal FC Vaslui, patronată oficial până nu demult de acelaşi Porumboiu, au participat activ la proteste, iar unul dintre liderii acesteia, Marius Ignat, a fost chiar reţinut de jandarmi la ultimele incidente”.

Așadar, „realitatea e complexă și are multe aspecte” – vorba regretatului Dinică în cel mai reușit film al lui Caranfil, „Filantropica”. La Pungești nu se desfășoară doar „un război” între niște țărani și niște capitaliști americani feroce care vor să distrugă mediul, așa cum simplist este prezentat evenimentul. Ca întotdeauna, griul este mai probabil decât împărțirea dogmatică în alb și negru, iar nuanțele sunt importante. Mai multă rațiune, argumente și nu strigăte – un sfat pentru cei care se isterizează fie de o parte, fie de cealaltă…

***

SĂ VORBIM ȘI DESPRE VEȘTI BUNE! ELE EXISTĂ! Mai sunt și vești bune. Cotidianul „România liberă” de astăzi are un subiect principal care sună așa: „Reţeta-surpriză. Cum au ajuns şomerii de la Nokia o poveste de succes”.

„Deşi pare incredibil, modul în care mai mulţi şomeri din România s-au recalificat profesional, cu ajutorul ­banilor europeni, a ajuns un model pentru Uniunea Europeană. Ca surpriza să fie şi mai mare, trebuie să ­spunem că cea care a reuşit această performanţă este o instituţie a statului. La finalul anului 2011, Clujul se confrunta cu un adevărat şoc economic şi social. Compania finlandeză Nokia anunţa închiderea fabricii de telefoane mobile pe care o deţinea în comuna Jucu şi a diviziei de cercetare-dezvoltare în domeniul software din Cluj-Napoca. În anul 2012, perspectivele păreau sumbre. Pe fondul crizei economice globale, rata şoma­jului creştea rapid, iar închiderea subsidiarei din România a Nokia aducea o scădere a producţiei industriale în judeţul Cluj cu 30 la sută. Tot în 2012, o altă mare companie, Mechel, din Câmpia Turzii, anunţa concedieri masive şi oprirea pro­ducţiei la combinatul siderurgic din judeţul Cluj. Ca urmare a acestui nou şoc, pro­ducţia industrială a jude­ţului mai reprezenta în 2012 doar jumătate din cea obţinută în 2011. La finalul anului 2013, lucrurile sunt radical diferite (…) Iar dintre angajaţii de la fabrica de telefoane mobile din ­Jucu, 83 la sută şi-au găsit deja de lucru. Daniel Don speră ca, până la finalul anului, procentul celor care au reintrat pe piaţa muncii să ajungă la 85 la sută”.

Deci, se poate! Câteodată, e bine să ne mai oprim un pic din goana asta nebună după negativ, după rău cu orice preț. Povestea de la Jucu este un subiect care merită menționat la capitolul știri pozitive și care merită promovat ca model și pentru alte zone care se confruntă cu astfel de dificultăți economice. Oamenii trăiesc! Există viață și fără Traian Băsescu, Victor Ponta, Nicolae Guță și Bianca Drăgușanu…

***

BIANCA DRĂGUȘANU, O POVESTE ROMÂNEASCĂ DE SUCCES. Și dacă tot am vorbit de Bianca Drăgușanu, ia să vedem ce face megavedeta, cea mai naturală femeie artificială a României. Suntem ținuți la curent grație primei pagini a cotidianului „Click” – „Bianca a dat lovitura. Are contracte de 25.000 de euro pe lună”, este titlul din ediția de print:

„Bianca Drăguşanu a pus mâna pe cele mai grase contracte de imagine care au transformat-o într-una dintre cele mai bine plătite vedete de la noi. Lunar, ea va încasa în jur de 25.000 de euro, din patru joburi care s-au definitivat la sfârşitul acestui an. A făcut doar doi ani de facultate, însă au fost suficienţi pentru a învăţa să se vândă bine (…) La începutul acestei luni, Bianca a semnat cu televiziunea Antena Star (fostă Antena 2), unde va prezenta o emisiune în care le învaţă pe fetele obişnuite cum să ajungă nişte dive. Noua slujbă îi aduce o leafă de 16.000 de euro”. 

Dacă vreți să aflați și despre celelalte contracte, n-aveți decât să citiți „Click”. Vedeți că au dreptate cei care vă spun să… work, work hard?! Nu două slujbe, trei, patru – dacă se poate – și un viitor luminos vi se deschide în față. Mai ceva ca visul american. Bianca este un exemplu viu. Vă trebuie doar o lobotomie, mult silicon, ceva acid hialuronic, doi-trei iubiți (iubite) cu faimă și gata-i treaba. Succes garantat! Zecile e mii de euro vor curge ca apa toamna prin burlane.

Să fiți inspirați!

„Dacă nu citești ziarele, ești neinformat. Dacă le citești, ești dezinformat!” (Mark Twain)

 

Anunțuri

Scrie aici comentariul tău

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s