Prima pagină: După Băsescu, șeful SRI își dorește un președinte ca… Băsescu

„(…) Aceeaşi libertate care i-a fost asigurată de actualul preşedinte al României, domnul Traian Băsescu, ceea ce este extraordinar de important pentru un serviciu de informaţii capabil să-şi realizeze neutru, independent această muncă extrem de importantă, până la urmă pentru cetăţean şi pentru securitatea naţională. Este cred dezideratul cel mai important.

Interesant, nu? Adică, băi, aveți grijă ce faceți, să nu ne călcați pe bătături! Și, în subsidiar, un mesaj către cei care tot bat apa în piuă că Băsescu ar fi folosit serviciile ca să-și supravegheze și, eventual, șantajeze adversarii politici. Aaa, deci n-a făcut-o? Nu „s-a băgat”, cum se spune la colțul străzii? Dar dacă s-ar ivi la orizont posibilitatea ca un candidat cu șanse la Cotroceni să nu fie acel garant pe care și-l dorește SRI? Atunci s-ar înscrie George Maior în cursa prezidențială? O întrebare bună pentru un viitor interviu, că tot are dl Maior un bun canal de comunicare cu EVZ.

***

„În scurtă vreme, la nivelul conducerii partidului așa zis al poporului lui Dan Diaconescu vor avea loc schimbări. Urmează să fie modificată componența Biroul Național de Coordonare iar, potrivit surselor „Curentul“, printre cei care aspiră la intrarea în forul de conducere și vizează preluarea șefiei partidului se numără și Liliana Mincă, președinta organizației de femei PP-DD, președinte și la PP-DD Botoșani. Mișcarea va aduce partidul lui Dan Diaconescu în mâinile turnătorului Dan Voiculescu, căruia i-a fost slujnică servilă, dintotdeauna, Liliana Mincă.

O fi, n-o fi adevărat, doar „sursele” care au șoptit ziarului „Curentul” au habar. Oricum, dacă nu i-a recut asta prin cap până acum, e o idee bună pentru Dom’ Profesor. Nu de alta, dar cu Partidul Conservator n-o să facă mare brânză la europarlamentare și nu știu dacă PSD va mai dori să se lege la cap cu el. De ce să te mai încurci cu bătrânul securist Felix, pentru Antena 3, când îl ai în buzunar pe tânărul și impetuosul aspirant Ghiță, cu România TV? Ori pentru Dom’ Profesor, PC + PPDD (ce-a mai rămas din el) ar fi o guriță de oxigen, ar mai putea spera la viitoarele parlamentare la un 5% in extremis. Un subiect de reflecție pentru Domnul Dan. Dan Voiculescu.

***

„Considerat „eminenta cenusie” a unei puternice grupari de asa-zisi liberali care fac in primul rand rau chiar imaginii PNL, Dan Radu Rusanu a reusit sa dea o lovitura inimaginabila prin numirea sa in fruntea Autoritatii de Supraveghere Financiara. Devenit astfel „arbitrul” unei piete de peste cinci miliarde de euro anual, fostul comerciant comunist pe care Revolutia l-a prins in functia de director al Centrocoop si-a intarit considerabil renumele de „stapanul banilor”. Iar puterea incredibila a acestui politician platit, totusi, de la buget, este astat de mare incat Rusanu a reusit sa-si impuna oamenii de incredere, pe banda rulanta, in consiliile de administratie a zeci de companii de stat. Bineinteles, unele alese pe spranceana, dintre cele mai profitabile.

Marile lovituri se dau în tăcere. În timp ce alții țipă de mama focului, tu-ți vezi de treabă. Tăcutul Rușanu știe lecția. Puternic era și pe vremea prietenului Tăriceanu. Acum însă este un Zeus al economiei românești. Deși articolul are o țintă clară, Carmen Radu, fosta presedinta a EXIMBANK intre 2005-2009, căreia îi este, de fapt, dedicat, asta nu face mai puțin credibile unele adevăruri înșirate aici. Interesant însă cine-i poartă sâmbetele doamnei?…

***

  • BĂSIȘTII, ACEȘTI CRIMINALI DIN ACTELE DE PROPRIETATE.  Ziarul lui Dan Voiculescu, „Jurnalul Național”,se ține tare. Nu-l slăbește pe președinte nici de Moș Nicolae: „Urmaşii Brătienilor, ucişi în acte de băsişti” – titrează JN la materialul principal de astăzi.

„Brătienii se răsucesc în mormânt. După ce importanţi reprezentanţi ai familiei au murit în închisorile staliniste după 1944, şi averile le-au fost confiscate, asistăm la un fapt incredibil. Urmaşii Brătienilor îndreptăţiţi să recupereze proprietăţile de la Ştefăneşti-Argeş, leagănul marii familii de liberali, au încăput pe mâna samsarilor de terenuri care ştiau să “ungă” dosarele de retrocedare.
Aceste hiene nu s-au dat în lături de la nici o manevră pentru a-i spolia pe Brătieni şi de resturile moşiei de la Ştefăneşti.

„Mormânt”, „morți”, „hiene”, „spoliatori”… Brrr! Sincer, articolul e cam încurcat, iar „investigația” e greoaie. Inutil de spus că nu conține opinia celor călcați în picioare… Oricum, dacă aveți timp și răbdare, citiți-l, poate îmi transmiteți și mie despre ce este vorba. Ce-am reținut e că legătura cu „băsiștii”, care i-au „ucis în acte pe urmașii Brătienilor”, este iubitul Ioanei Băsescu. Care iubit, în 2009 când s-au petrecut „faptele” nu era… iubit. Să fiți iubiți!, vorba lui Radu Moraru.

„Dacă nu citești ziarele, ești neinformat. Dacă le citești, ești dezinformat!” (Mark Twain)

 

Anunțuri

Scrie aici comentariul tău

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s