Prima pagină: Fantoma lui Pacepa și silicoanele Mihaelei Rădulescu

  • VORBEȘTE PACEPA, ORIUNDE S-AR AFLA…  Dacă ar mai trăi, ar avea 85 de ani. Este vorba despre Ioan Mihai Pacepa, fostul nr. 2 în Securitatea lui Ceaușescu. Văzut de unii drept „erou”, de alții drept „trădător”, Pacepa a fugit în 1978 la americani. Am spus „dacă” ar mai trăi, pentru că nimeni nu știe cu certitudine acest lucru. Din când în când, prinde glas în presa română. Unii spun că nu este decât un mort ținut în fereastră, din spatele căruia se transmit diverse mesaje. Astăzi, cotidianul „România liberă” publică pe prima pagină un interviu cu personajul sub titlul „Rusia a devenit prima dictatură a spionajului”. Firește, interviul nu e „face-to-face”. Nu există poze cu el, iar întrebările sar de la un subiect la altul, nu se leagă, se vede ca sunt transmise prin mail ori fax, iar răspunsurile primite pe aceeași cale. Doar că la capătul celălalt al firului poate fi oricine… Putem spune, așadar, că RL publică astăzi un interviu cu o fantomă. Dintre multele platitudini geo-strategice, reținem câte ceva din spusele interlocutorului imaterial:

„Succesorii imediaţi ai lui Ceauşescu au fost educaţi la Moscova şi au cunoscut doar sistemul moscovit de guvernare cu ajutorul poliţiei politice. Ei au încercat să înlocuiască Securitatea cu minerii, dar nu le-au plăcut. Erau zgomotoşi şi ieşeau mereu în faţă, aşa că s-au reîntors la securişti. Aceştia erau tăcuţi şi nevăzuţi. În 1990 au rebotezat Securitatea ca SRI şi au decretat că numai „persoanele găsite vinovate pentru fapte îndreptate împotriva drepturilor şi libertăţilor fundamentale ale omului“ nu pot fi încadrate în SRI. Cu alte cuvinte, doar Ceauşescu era exclus. Apoi au secretizat arhivele Securităţii pentru 40 de ani. Recunoscători, securiştii au ajutat succesorii lui Ceauşescu educaţi la Moscova să revină la Palatul Cotroceni de două ori. În decembrie 2004 românii s-au debarasat, în sfârşit, de oamenii Moscovei, şi România a început să-şi croiască un drum românesc. România de azi este o democraţie modernă, cu servicii de informaţii şi contrainformaţii de tip occidental, compatibile apartenenţei ţării la NATO şi Uniunea Europeană.

Așadar, doar în decembrie 2004 s-au debarasat românii de „oamenii Moscovei”, deci odată cu Traian Băsescu. Asta înseamnă că, în concepția lui Pacepa, Emil Constantinescu era și el un om al Moscovei? Iar momentul 1996 doar o diversiune?! Oricum, reținem că România de azi e ok, iar „serviciile” sunt gigea. Dom’ Maior, dom’ Meleșcanu, să trăiți! Totul e bine când se termină cu bine…

***

  • BATE MUGURELUL CA SĂ PRICEAPĂ PONTA.  Tot despre mesaje este vorba și pe prima pagină a ziarului„Adevărul” și tot despre o fantomă, de data asta una politică. „SuperMugur”, titrează ziarul, care explică în subtitlul materialului principal: „Isărescu i-ar învinge la prezidențiale atât pe Ponta (cu 53%), cât și pe Antonescu (cu 63%)”. Cică asta spune un sondaj INSCOP comandat de cotidian:

„Cu un an înainte de alegerile prezidenţiale, Mugur Isărescu, guvernatorul Băncii Naţionale, este principalul favorit în bătălia pentru Cotroceni, deşi candidatura sa este doar un zvon politic. Isărescu ar câştiga o competiţie de tur doi pentru prezidenţiale în faţa lui Victor Ponta cu 52,7% faţă de 47,3% cât ar strânge premierul, relevă un sondaj INSCOP, realizat la comanda „Adevărul“. Cu un procent de 62, 9%, guvernatorul BNR şi-ar adjudeca şi mai clar victoria, dacă ar candida în faţa lui Crin Antonescu, care nu ar strânge decât 37,1%. Dacă îl scoatem pe Mugur Isărescu din ecuaţia electorală, favorit la fotoliul prezidenţial, într-o competiţie în turul secund, devine Victor Ponta (…) Cât priveşte opţiunile populaţiei pentru alegerile prezidenţiale măsurate pe o întrebare deschisă, adică fără a nominaliza vreun candidat, românii se gândesc cel mai mult la Ponta”

Aha! Așadar, de fapt, este vorba despre SuperPonta, nu despre SuperMugur, care, în paranteză fie spus, a afirmat de mai multe ori că nu-l interesează candidatura. Deci, în lipsa lui, ce ne rămâne? Ponta, of course! „Adevărul” dă o lovitură bilă-mantă-bilă, ca să n-o facă așa, ciobănește, pe față… Am înțeles! Dacă Mugur nu e, Ponta să fie! Oricum, Antonescu este trecut deja la capitolul „și alții”! Credeți că mai durează mult până se lansează Micul Titulescu spre Palatul Cotroceni?

***

„Postul public de televiziune lansează marţi seară ipoteza unei puternice speculaţii pe cursul de schimb. Realizatorul “Orei de business” analizează explozia cursului de schimb leu/euro care a crescut abrupt. De luni până marţi un euro a trecut de la 4,4359 la 4,4684, un salt neobişnuit fără un “stimul” exterior sistemului bancar. Explicaţia este în “aprinderea” scenei politice de la “omul cu bricheta” – Băsescu Traian. Luni seară preşedintele anunţa blocarea acordului cu FMI, decizie care anulează negocierile “adjudecate” de echipa de la Washington încă din 4 noiembrie.

Desigur, nu contează ipoteza potrivit căreia o bancă ar fi fost implicată în mișcările de curs din ultimele zile. Nu contează faptul că Băsescu nu poate să blocheze niciun acord cu FMI. Nu contează nici măcar faptul că fluctuațiile actuale ale cursului nu pot fi calificate sub nicio formă  drept explozie a cursului… Să vedem, totuși, cum evoluează cursul în această dimineață, după declarațiile „omului cu bricheta”: „Cursul de schimb a fluctuat foarte uşor în prima oră a şedinţei interbancare de joi, într-o piaţă liniştită şi cu volume reduse de tranzacţionare, potrivit dealerilor. La debutul şedinţei, euro a fost tranzacţionat la 4,4660 lei, cu 0,3 – 0,5 bani (aproximativ 0,1%) sub cotaţiile de miercuri din jurul orei 16:30, de 4,4690 – 4,4710 lei/euro”, spune ZF. Unde-i „explozia”? Unde-i furtuna? Care-i necazul? Poate fi și asta o explicație a faptului că JN nu mai vinde nici măcar 10.000 de exemplare?…

***

„Hotărăre emisă de Curtea de Apel Bucureşti aruncă în ilegalitate ridicarea maşinilor parcate în locuri nepermise în sectoarele 4 şi 6 ale Capitalei. Potrivit avocatului Gheorghe Piperea, cel care a obţinut respectiva decizie, devine ilegală şi perceperea taxelor de returnare a maşinii. Persoanele care au plătit deja această taxă sunt îndreptăţite să solicite returnarea sumelor (…) Consiliile locale au modificat ilegal Codul Rutier, a stabilit instanța. Precedentul poate arunca în aer ridicările de mașini din toată țara. Decizia aruncă în aer şi afaceri foarte profitabile făcute prin forţarea şoferilor să achite tarife mult umflate. Este vorba de 210 lei simpla ridicare a mașinii pe platformă o operațiune de trei minute, 168 de lei kilometrul de transport și 168 de lei depozitarea mașinii, pe zi, taxă achitată la aceeași valoare dacă mașina stă acolo 15 minute sau 24 de ore.

Bravo! Sper să se aplice principiul „azi în Timișoara, mâine în toată țara!”… Dacă în sectoarele 4 și 6 s-a putut, e doar o formalitate ca sentințele să se extindă rapid și pentru celelalte sectoare ale Capitalei. E drept, mașinile sunt ridicate și în alte capitale ale lumii. La noi însă este vorba despre un jaf instituționalizat prin care cetățenii sunt obligați să umple buzunarele unor privați aflați în strânsă legătură cu mahării orașului. Doar 20% din ceea ce plătești acum pentru ridicarea mașinii merge la bugetul local. Restul, la băieții deștepți! O mafie la vedere cu legea siluită în mână…

***

  • MARE GRIJĂ CU SILICONUL: O IA LA VALE!  Departe de lumea dezlănțuită a politicii românești, cel mai vândut cotidian din România, „Click”, are astăzi o problemă existențială, pe care o expune pe toată pagina întâi:„Mihaela, ți-au luat-o sânii la vale!”. Este vorba despre Mihaela Rădulescu:

„La 44 de ani, nici silicoanele nu mai stau la fel. Mihaela Rădulescu a atras toate privirile la un veniment la care a apărut cu sânii cam lăsați (…) Toată lumea a comentat “dotările” vedetei de 44 de ani, cu sânul stâng mai lăsat! A renunţat la sutienul care-i ridica sânii siliconaţi şi a cam şocat!

Îngrozitor! Faceți ceva, pentru că altfel n-o să avem Sărbători liniștite! Ce Pacepa? Ce Băsescu? Ce buget? Ce acciză pe benzină? Din Suceava la Urlați, poporul suspină: de ce i s-a lăsat siliconul Mihaelei?! Nu credeți că este un subiect de interes? Mai gândiți-vă… Păi, calculul e simplu: „Click” este singurul cotidian din România care mai vinde peste 100.000 de exemplare zilnic… Celelalte – alea de-l chinuie sau îl pupă zilnic pe Ponta – vând sub 20.000! Citiți despre cifrele BRAT, în articolul de ieri, și-o să vă lămuriți!

Hai, până mâine, la revedere și un silicon ferm vă urez!

„Dacă nu citești ziarele, ești neinformat. Dacă le citești, ești dezinformat!” (Mark Twain)

 

Anunțuri

Scrie aici comentariul tău

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s