Basescu ilegitim = Guvern si Parlament ilegitime

Basescu suspendareO furtună într-un pahar cu apă! Asta reprezintă agitația inutilă a celor care susțin că referendumul de demitere a Președintelui, din vara lui 2012, ar fi avut, de fapt, cvorum, în lumina datelor de la recensământul din 2011, comunicate săptămâna trecută de Institutul Național de Statistică.

Nu trebuie să fii nici pro-Băsescu, nici anti-Băsescu în această chestiune, ci doar să ai un dram de bun-simț. Hai să nu batem câmpii și să facem un scurt exercițiu de logică în șase puncte:

  1. Populația cu drept de vot din listele electorale este stabilită de MAI, pe baza datelor de la Evidența populației, nu de Statistică, pe baza unui recensământ. În vara lui 2012, listele electorale actualizate au fost furnizate de MAI, care se afla sub controlul USL. Pe baza acelorași liste electorale s-au desfășurat și alegerile locale din 2012 și alegerile generale din decembrie. 
  2. Pe cale de consecință, atât localele, referendumul cât și parlamentarele din 2012 s-au desfășurat conform legii. Punct. Nu poate exista o invalidare ulterioară, indiferent de datele recensământului date publicității în… 2013! 
  3. Listele electorale permanente îi cuprind și pe cetățenii români plecați la muncă în străinătate și care nu prea pot fi recenzați. Cine vrea să stabilească un cvorum fără aceștia ar trebui să le suspende dreptul de vot în România! Asta vrea USL?! 
  4. Recensământul din 2011 a întâmpinat numeroase probleme, iar recenzorii s-au lovit de o grămadă de uși închise, lucru subliniat de altfel în comunicările celor de la Statistică. Cât de relevante pot fi așadar datele furnizate de INS pentru ca, pe baza lor, să reevaluăm un proces electoral?!
     
  5. Să ne amintim cum, în 2011, USL a boicotat recensământul, făcându-și o misiune politică din acest lucru. Cum USL a obținut, în 2012, peste 60% din voturile electoratului, dovedind o mare priză la public, putem lesne presupune că un număr destul de mare de români și-au ascultat idolii politici în 2011 supunîndu-se îndemnului de a nu răspunde recenzorilor. Și, atunci, întrebarea de la punctul 4 capătă o și mai mare greutate… 
  6. Bun! Și acum să ștergem cu buretele punctele 1 – 5 și să mergem pe „logica” USL: listele electorale din vara lui 2012 nu au fost corecte, iar datele recensământului ne arată că, de fapt, cvorumul a fost atins, iar Președintele demis. Deci, în momentul de față, România are un președinte ilegitim, de facto și de jure! Ce rezultă de aici? Păi, în primul rând, faptul că Parlamentul celor 588 este la fel de ilegitim, pentru că a fost ales, în decembrie 2012, pe baza unor liste electorale neactualizate, ACELEAȘI folosite și la referendumul de demitere a Președintelui. Conform adepților teoriei cvorumului pe baza rezultatelor recensământului, la un calcul simplu, actualul Parlament ar fi trebuit să aibă puțin peste 400 de membri, nu aproape 600!

Conform aceleiași logici pe care am decis s-o adoptăm ignorând punctele 1 – 5, orice act al președintelui „ilegitim” este lovit de nulitate, așadar și nominalizarea lui Victor Ponta drept premier, urmată de validarea Guvernului condus de acesta de către un Parlament la fel de ilegitim, după cum am demonstrat mai sus. În consecință, avem un Prim-ministru la fel de ilegitim precum Președintele și asemenea Parlamentului… Așadar, dragi adepți ai teoriei „ilegitimității”, atenție ce vă doriți!

Anunțuri

2 gânduri despre „Basescu ilegitim = Guvern si Parlament ilegitime

  1. Observatie pentru punctul 6. Coroborind cu legea electorala ar fi 228 de derutati si cam jumatate de senatori. Cu minoritatile totalul n-ar trebui sa depaseasca 350.

Scrie aici comentariul tău

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s