Doar o pacaleala: traseismul, „eliminat” prin Constitutie

parlamentUna dintre modificările aparent benefice care se intenționează a fi aduse Constituției este prevederea care pedepsește traseismul politic parlamentar. Pe scurt, deputatul sau senatorul nu-și va mai putea părăsi partidul sub sigla căruia a fost ales fără să-și piardă mandatul de parlamentar.

La prima vedere, o modificare lăudabilă, printre atâtea aberații care au ieșit de pe masa Comisiei de revizuire. Numai în această scurtă legislatură, care abia a împlinit șase luni, 28 de aleși au trecut deja în altă barcă politică, ceea ce înseamnă, procentual, 4,8% dintre parlamentari. Enorm! Aproape cât pragul de 5% necesar unui partid ca să intre în Parlament. Dacă se respectă această progresie, la sfârșitul mandatului am putea avea nu mai puțin de 38% dintre parlamentari care-și vor fi trădat partidul sub sigla căruia au ajuns pe băncile Parlamentului.

Nimic nou sub soarele României! Avem exemplul legislaturii anterioare în care traseismul politic a dat naștere chiar unui partid care a înclinat balanța guvernării: UNPR. Fără „trădătorii” generalului Oprea, PDL ar fi pierdut Puterea mult mai repede și, probabil, am fi avut fie alegeri anticipate, înainte de decembrie 2012, fie o schimbare de majoritate fără alegeri, lucru care, de altfel, s-a și întâmplat, în primăvara anului trecut, când Guvernul Ponta I a fost înscăunat tot cu ajutorul UNPR, care a înclinat balanța, de data aceasta în cealalată parte a spectrului politic. (Continuare)

Anunțuri

Scrie aici comentariul tău

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s