Ion Cristoiu despre subsemnatul si despre Reporter Virtual

ion-cristoiuIi multumesc domnului Ion Cristoiu, editorialistul „Evenimentului zilei”, pentru comentariul sau de astazi, in care da dovada de aceleasi binecunoscute fina ironie si ascutit spirit de observatie:

„Dovedind o dată-n plus că Şcoala Evenimentului zilei din anii 1992-1997 a dat presei postdecembriste licenţiaţi străluciţi, Adrian Halpert, fostul meu coleg de ziar, a vrut să vadă cum au reacţionat ziariştii Trustului Intact la decizia Patronului lor, Dan Voiculescu, de a demisiona din Senat pe motiv că, astfel, se pune la dispoziţia Justiţiei. Urmarea demersului său gazetăresc a fost un excelent articol pe tot mai interesantul site Reporter Virtual, articol aşezat sub titlul: Ziariştii lui Voiculescu, trup şi suflet în apărarea mogulului.

Adrian Halpert e hîrşit în chestiunea deloc simplă a relaţiei dintre ziarist şi mogulul de presă. A condus Libertatea mai întîi, apoi ziarul Adevărul. Experienţa i-a pus la dispoziţie o realitate pe care cei din afara presei n-o ştiu:
Gazetarii, mai ales cînd e vorba de cei cu un anume prestigiu, nu se înghesuie „să se facă de rahat“ (am folosit expresia crudă, aşa cum circulă ea prin redacţii) de dragul Patronului”. (Continuare)

Anunțuri

Un gând despre „Ion Cristoiu despre subsemnatul si despre Reporter Virtual

  1. Nu am citit articolul.Cand vad ca Volodea Tsismenitki – cu scrie in buletin – si nu Tismaneanu, cum combate comunismul, mi vine sa spun …. DA ! „Avem însă nevoie de biografiile liderilor comuniști”:Ana Pauker ns. Hannah Rabinsohn; Teohari Georgescu ns. Burach Teskovich; Gheorghe Apostol ns. Aaron Gershwin; Lothar Rădăceanu, ns. Lothar Wuertzel;Iosif Kişinevsky ns. Ioska Roitman;Liouba Kişinevschi;Leonte Rautu ns. Lev Oigenstein;Petre Borilă ns. Iordan Dragan Russev;Vasile Luca ns. Lukacs Laszlo;Alexandru Moghioroş ns. Balogh Joszef; Silviu Brucan ns. Saul Brukner; Miron Constantinescu ns. Mehr Kohn ; Alexandru Bîrladeanu ns. Saşa Goldenberg;Leonid Tismăneanu ns. Leon Moiseevici Tismeneţki; Avram Bunaciu ns. Abraham Gutman;Gheorghe Stoica ns. Moscu Kohn; Gheorghe Pintilie ns. Pantelei Bodnarenco zis Pantiuşa;Dumitru Coliu ns. Dimităr Kolev;Alexandru Nicolschi ns. Boris Grünberg; Mihai Dulgheru ns. Mişa Dulbergh; Mihai Florescu ns. Misha Iakobi;

Scrie aici comentariul tău

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s