Ramane cum am stabilit: Felix, o jigodie securista

Abia ce-am scris despre aparitia lui Dan Voiculescu in emisiunea de aseara, ca „Domnul Profesor”ne-a mai facut azi o surpriza, de fapt nu noua, ci Justitiei! A demisionat din nou din Senat! Cu doua zile inainte de Inalta Curte sa se pronunte in dosarul in care era judecat pentru coruptie… Anticipand probabil o condamnare, senatorul Felix a reuntat la functia pentru care abia depusese juramantul! Astfel, nemaifiind demnitar, Inalta Curte isi va declina competenta, iar dosarul sau se va intoarce din nou, pentru a doua oara, la Tribunalul Bucuresti… iar joaca asta de-a soarecele si pisica va continua pana cand faptele de care este acuzat Voiculescu se vor prescrie. Apoi, mai curat si mai uscat, isi va relua tiradele televizate impotriva… coruptiei. Interesanta tara!

Asta este, pe scurt, adevarul. Iata insa cum l-a prezentat Voiculescu de la tribuna Senatului astazi: „Am o scurtă declaraţie legată de faptul că în ultimul timp se speculează foarte mult că imunitatea a devenit o piedică în realizarea actului de justiţie, fie că e vorba de imunitatea parlamentară, fie că e vorba de imunitatea prezidenţială. Pentru că există un dosar în justiţie în care am fost implicat, a fost inclus numele meu în acest dosar, am luat decizia ca începând de astăzi, 28 ianuarie 2013, să renunţ la imunitatea parlamentară, astfel încât justiţia să poată să-şi facă datoria, ca atare demisionez din Senat”. O argumentatie demna de o jigodie securista, care impacheteaza realitatea cum vrea…

Anunțuri

Un gând despre „Ramane cum am stabilit: Felix, o jigodie securista

  1. Pingback: Cat de jos poti sa te cobori ca jurnalist… « Adrian Halpert

Scrie aici comentariul tău

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s