Unde se duc mogulii când se duc? Vântu, Voiculescu, Patriciu – mărirea și decăderea

VPVMogul – Persoană care făcea parte din dinastia mongolă care a cucerit India” și Persoană foarte importantă cu puteri discreționare”, ne spune DEX. “Mogulul de presă” nu beneficiază încă de o definiție seacă, însă e o specie pe care o cunoaștem cu toții. Să încercăm s-o analizăm în cele ce urmează…

În urmă cu mai mult de un an și jumătate, Agenția de Monitorizare a Presei întocmea un top al așa-numiților moguli de presă care arăta cam așa: Dinu Patriciu, Dan Voiculescu, Sorin Ovidiu Vântu, frații Păunescu și frații Micula. De fapt, adevărații moguli de presă, oamenii care chiar au contat și care au avut un cuvânt greu de spus în politica ultimilor ani, au fost doar trei: Voiculescu, Vântu și Patriciu. Și spun “au fost” pentru că nu mai sunt… Din trei negri mititei a rămas doar unul! Cei trei au evoluat (involuat) pe căi diferite și au ales instrumente diferite, însă au influențat uneori decisiv rundele de alegeri.

Dinu Patriciu, miliardarul care a pierdut tot

Să începem cu cea mai spectaculoasă prăbușire: Dinu Patriciu (62 de ani). În 2006, când a decis să învestească în media, era o personalitate marcantă: patron al Rompetrol, om de afaceri respectat, văzut de televiziuni ca un fel de “vizionar” în domeniul economic, era invitat deseori în fața telespectatorilor pentru a face previziuni cu privire la economia românească, dar și cu privire la evoluțiile financiare globale. N-are a face că, dacă privim retrospectiv, cea mai mare parte a previziunilor sale nu s-au adeverit… Decizia de a pune pe picioare un trust media a luat-o în primăvara anului 2006 când procurorii anti-corupție l-au băgat pentru o noapte în arest în dosarul Rompetrol. Noaptea în care ne-a arătat că și bogații plâng, scena cu el în lacrimi, la ieșirea din arest, făcând rapid înconjurul României. Noaptea care i-a schimbat firul vieții… În numai cinci ani de la acel moment memorabil, Dinu Patriciu a reușit contraperformanța de a-și distruge tot: afaceri, avere, reputație, aura de vizionar, viață personală și sănătate. Miliardarul, altădată un sfătuitor din umbră al mai-marilor zilei, care aveau deschisă ușa casei sale de pe malul Lacului Snagov, s-a izolat acum la Londra și la Milano, unde așteaptă un transplant de ficat. Suferă, de asemenea, de diabet, a slăbit foarte mult, fiind o umbră a omului masiv și impunător de altădată, s-a despărțit de soție și nu mai are nicio afacere în România. Cine ar mai face afaceri cu Dinu Patriciu după eșecurile numite Adevărul Holding sau Mic.ro, care au lăsat în urmă sute de creditori fluierând a pagubă? Cine i-ar mai asculta povețele petrolistului în legătură cu euro, cu dolarul, cu bursele? Timpul le-a dat dreptate cârcotașilor care afirmau că omul de afaceri n-a reușit să facă decât un singur business de succes, acela cu statul – Rompetrol, în care a beneficiat de sprijinul copios al prietenului Adrian Năstase, prim-ministru al României la vremea respectivă. Momentul “de glorie” al lui Dinu Patriciu s-a consumat în toamna anului 2009, între cele două tururi de scrutin pentru alegerea președintelui. Atunci, omul de afaceri a ieșit public povestind despre un miting electoral din 2004 unde “l-a văzut” pe fostul aliat politic din acele vremuri, Traian Băsescu, lovind un copil cu pumnul… A doua zi, ca prin minune, apare și înregistrarea dată publicității de ziarul “Gardianul”, controlat de, surpriză!, Sorin Ovidiu Vântu, după care Realitatea TV, tot a celui din urmă, îi administrează lui Băsescu în direct ceea ce părea a fi o lovitură de grație. Plan perfect, timming perfect, s-au gândit cei doi moguli a căror colaborare în acel caz nu poți s-o negi chiar orb și surd fiind… Ei bine, greșit! Ce n-au luat cei doi în calcul a fost tocmai efectul invers al unei strategii ce părea fără fisuri. Dinu Patriciu nu se bucura de popularitate, ba din contră, fiind una dintre cele mai antipatizate persoane publice… Era chiar ultimul care ar fi trebuit să lanseze public scandalul. Apoi, canalul ales, unul controlat de Vîntu, n-a făcut decât să sporească în rândurile oamenilor simpli convingerea că totul este o “făcătură”. Dacă “a fost sau n-a fost”, vorba tânărului Porumboiu, nu știm cu siguranță nici acum. Ce știm însă este că sondajele ulterioare scandalului “pixelului albastru”, efectuate până la turul doi al prezidențialelor, au indicat o… creștere în popularitate a lui Traian Băsescu. El este încă președinte în timp ce Dinu Patriciu a dispărut probabil definitiv din prim-planul vieții publice românești.

Sorin Ovidiu Vântu, un Al Capone local

Și așa ajungem la Sorin Ovidiu Vântu (57 de ani), altădată un personaj temut în rândurile politicienilor români, acum un simplu deținut pus la păstrare din luna iunie a acestui an. În raport cu Traian Băsescu, Vântu a făcut în permanență un joc dublu: când l-a sprijinit, când l-a atacat, în funcție de interesele sale de moment și de lupta disperată de a scăpa de mâna lungă a Justiției. Și Vântu a avut un rol covârșitor, tot în campania prezidențială din 2009. Vă amintiți, probabil, episodul “Geoană la SPA”, care a dat peste cap ultima dezbatere televizată din campanie… Cu doar o seară înainte, Vântu îl cheamă pe “prietenul” Geoană la casa sa din strada Paris, pentru “o discuție amicală”. Geoană se duce și cade în plasă ca un “prostănac”, vorba tătucului său politic, Ion Iliescu. A doua zi spre prânz, cu doar câteva ore înainte dezbaterii finale de la TV, “Academia Cațavencu” – controlată pe atunci de SOV – dă publicității fotografiile filajului: Geoană intrând la ceas de seară exact în casa celui demonizat în permanență de contracandiatul său, președintele în exercițiu. Seara, în cadrul dezbaterii, Băsescu lansează celebra întrebare “Nici aseară nu v-a plăcut la Vântu, domnule Geoană?!”. Knock-out tehnic! Năucit, fără replică, Geoană se bâlbâie penibil și pierde puncte importante în lupta finală care avea să se dea peste trei zile. Dacă, până atunci, toate sondajele îl dădeau câștigător sigur al turului doi, unele chiar cu 5% în fața lui Băsescu, duminica fatală îi servește o surpriză penibilă: liderul PSD pierde fotoliul prezidențial la o diferență de câteva zeci de mii e voturi. Case closed! Și iar istoria României se rescrie prin intervenția în viața publică a unui mogul de presă. Mulți au susținut atunci că Vântu și Băsescu ar fi fost înțeleși, iar celebra vizită nocturnă a “prostănacului” ar fi făcut parte dintr-un plan bine pus la punct. Plauzibil. Dacă evenimentele ulterioare n-ar fi luat o altă întorsătură… La un an de la alegeri, în 2010, încep demersurile pentru aducerea în țară a omului care-l poate înfunda definitiv pe Sorin Ovidiu Vântu: locotenentul Nicolae Popa, omul care a derulat toate tranzacțiile în numele lui SOV în afacerea FNI. După câteva luni, coșmarul cel mai negru al lui Vântu prinde viață, Popa ajunge în România, iar procesul FNI, ce părea îngropat, se redeschide. Între timp, afacerile media ale lui Vântu încep să scârțâie serios: închide “Gardianul”, închide “Cotidianul”, dar și alte publicații în print și pierde jumătate din Realitatea TV pe mâna fostului său partener, Sebastian Ghiță, care înființează România TV. Tot asocierea cu Ghiță îi aduce și prima condamnare la închisoare cu executare în perioada postdecembristă. În iunie 2012, SOV este condamnat de Curtea de Apel la un an de închisoare pentru… șantaj la adresa fostului său partener de afaceri. După modelul Al Capone (înhățat de justiția americană pentru nereguli fiscale, nu pentru crimele care l-au făcut celebru), Vântu este agățat într-un dosar minor. Nu în cazul FNI, nu în cazul Băncii Române de Scont, nu în cazul Petromservice… Dar, iată, trecutul ne prinde întotdeauna din urmă: în pușcărie fiind, Vântu este nevoit acum să-și pregătească apărarea în alte trei procese aflate pe rolul instanțelor, de data asta în marile cazuri de fraudă financiară în care a fost implicat, procese care i-ar putea adăuga ani grei de pușcărie celui pe care îl execută în prezent. Realitatea TV a fost preluată, între timp, de Cozmin Gușă, iar restul imperiului media construit cu trudă de Vântu după anul 2000 s-a risipit în patru zări. Când va ieși în 2013, dacă va mai ieși în 2013, Vântu nu va mai fi, asemeni lui Dinu Patriciu, decât o umbră a omului care făcea și desfăcea destine cu câțiva ani în urmă. Sic transit gloria mundi!

Dan Voiculescu sau “the winner takes it all”

O situație diferită avem în cazul celui de-al treilea mogul din analiza noastră de astăzi: Dan Voiculescu (66 de ani). Întemeietorul imperiului media Intact, stăpânul Antenelor, cunoscut publicului drept “Felix” din dosarul său de Securitate, este, din punctul meu de vedere, și cel mai “cinstit” mogul… Și, vedeți, păstrez ghilimele de rigoare. Cinstit, zic, pentru că nu și-a ascuns niciodată intențiile. Cinstit, pentru că nu i-a contrazis pe cei care-l acuză că-și folosește imperiul media ca pe o măciucă politică. Și-l folosește din plin! Dan Voiculescu a devenit cu adevărat important în momentul în care a lansat televiziunea de știri Antena 3. Și până atunci avea gurile de tun numite Antena 1 și “Jurnalul Național”, însă acestea n-au avut vreodată nici pe departe forța mediatică a canalului său de știri. Liderii PSD și PNL au de ce să-i mulțumească lui Dan Voiculescu pentru câștigarea localelor din 2012 și, probabil, pentru apropiata victorie în alegerile parlamentare din 9 decembrie. Voiculescu, un tip fără charismă, departe de modelul celui care mobilizează masele, însă un foarte abil sforar și un maestru al jocurilor de culise a știut tot timpul să-și joace cartea politică. În orice alianță, el a pus pe masă artileria grea: forța mediatică a trustului său. Și i-a ieșit. Singur, pe picioarele lui, doar cu Partidul Conservator (fost PUR – Partidul Umanist Român), n-ar fi văzut în veci băncile parlamentare. Or el s-a cocoțat sprinten tocmai până în funcția de vicepreședinte al Senatului… Ca și Patriciu și Vântu, Voiculescu a avut și el momentul său “de glorie”, momentul în care a înclinat decisiv balanța politică și a schimbat, probabil, istoria României. Amintiți-vă luna decembrie 2004: Traian Băsescu câștigase pentru prima oară alegerile prezidențiale, însă alianța DA, al cărei lider era, nu reușise să obțină majoritatea parlamentară. Noul președinte părea a fi nevoit să numească un premier de la PSD. Însă, minune: în doar câteva zile, Voiculescu și al său partid de buzunar răstoarnă situația, își abandonează vechii aliați de la PSD și trec în barca Alianței DA asigurându-i acesteia din urmă majoritatea parlamentară. Băsescu îl poate numi pe Călin Popescu-Tăriceanu prim-ministru al României. Restul e deja istorie… Nici pe Dan Voiculescu nu l-au ocolit problemele cu Justiția, așa cum îi stă bine unui adevărat mogul de presă. Este celebru cazul, aflat acum pe rolul instanței Tribunalului București, privind terenurile Institutului de Chimie Alimentară din Băneasa. Stăpânul Antenelor a fost chiar aproape de o condamnare, la Înalta Curte, însă demisia intempestivă din Senat, cu doar o zi înainte de pronunțare, l-a salvat. El a demisionat marți, Curtea și-a declinat miercuri competența pentru că nu mai era parlamentar, iar dosarul Voiculescu s-a întors la tribunal, de unde va urma lunga cale a justiției, care va duce, probabil, la o prescriere a faptelor. Cu perspectiva a patru ani de USL la guvernare, Dan Voiculescu își freacă acum mâinile cu încântare: afacerile sale, multe – cum altfel? – cu statul, vor cunoaște o nouă înflorire.

Firul roșu care leagă evoluția celor trei moguli în ultimii ani poartă un nume: Traian Băsescu. Deși adversari pe viață și pe moarte, toți trei l-au ajutat, la un moment al evoluției lor, voit sau nu, după cum am arătat mai sus. Dintre cei trei, doar unul mai ține steagul sus și a devenit mai puternic ca niciodată. Greu de spus care ar fi fost parcursul României dacă destinele celor patru personaje nu s-ar fi întretăiat atât de decisiv în diferite etape. M-am întrebat întotdeauna ce resorturi îi pun în mișcare pe acești oameni? Ce-i face să meargă mai departe? Să acumuleze mai mult și mai mult, tot mai mult? Vorbeam odată cu un miliardar – n-o să-i dau numele – și îi puneam tocmai aceste întrebări; “domnule, dacă eu aș fi în locul tău, dacă aș avea măcar a zecea parte din averea ta, mi-aș trăi viața liniștit pe o insulă. Ce-ți mai trebuie atâția bani?…”, îi spuneam. “Auzi? Nu-i vorba de bani. E vorba de putere. Și de joc. De joc, mai mult decât orice. Viața e o competiție permanentă, nu poți să te oprești și să ieși din joc. Din asta trăiesc, asta-i adrenalina mea”, mi-a răspuns. I-am acceptat teoria dar, deși a fost foarte sincer, nu pot spune că am înțeles-o nici acum pe deplin. Voiculescu, Vântu, Patriciu… Dacă n-ar fi fost ei ar fi fost, cu siguranță, alții. Pentru că “viața e un joc”…

Articol apărut pe Reporter Virtual – 4 decembrie 2012

Anunțuri

Scrie aici comentariul tău

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s