ȚARA POMENILOR

manaAţi putut citi în ziarul nostru de ieri un interesant material despre sistemul de ajutoare sociale din România. Aţi aflat astfel că în jur de 9,5 milioane de români, adică unul din doi aflaţi în ţară la acest moment, sunt, într-un fel sau altul, asistaţi social! Un ghem complicat de legi şi prevederi drenează miliarde de euro din banul public împovărând, deopotrivă, contribuabili persoane fizice şi firme.

50 de tipuri de ajutoare sociale înseamnă o plasă cu găuri largi, prin care se pot strecura cu uşurinţă tot felul de impostori. Dacă n-ai aspiraţii mai înalte, de ce să munceşti când poţi să supravieţuieşti pe spinarea altora? Şi mai înseamnă ceva: un consistent aparat birocratic, care să gestioneze toată această nebunie.

Alţi bani, altă distracţie! Îşi poate permite România în situaţia în care se află luxul de a se împopoţona cu un sistem social stufos? Desigur, nu! România nu este Suedia şi, până şi acolo, ţara prin excelenţă a „statului social”, fundamentele sistemului încep să fie puse sub semnul întrebării. Niciuna dintre guvernările succesive din ultimii 20 de ani n-a avut curajul şi viziunea de a tăia coada pisicii. Şi aceasta a prins a se îngroşa de la an la an, mărind şi cocoaşa pusă de stat în spatele sistemului privat.

Nici măcar guvernarea liberal-democrată din 2004-2006 şi nici chiar cea „pur” liberală din 2006-2008 n-au mimat măcar intenţia unei reforme reale a mamutului social. Deşi ar fi avut ocazia s-o facă, Guvernul Tăriceanu, îmbătat de fluxurile financiare vremelnice prăvălite peste ţară, a ratat şansa de a rămâne în istorie şi s-a comportat, pe alocuri, mai socialist decât socialiştii autentici. Goana după voturi s-a dovedit a fi mai tentantă decât doctrina şi mai comodă decât asumarea unui risc politic.

Frenezia financiară din acei ani, cuplată cu o criză economică fără precedent, ne-a adus în situaţia de astăzi: un stat aproape incapabil de a plăti obligaţii fundamentale asumate către cetăţenii săi, cum ar fi pensiile; un guvern care bâjbâie haotic printre legi, hotărâri, ordonanţe, prevederi nemaiştiind pe unde să scoată cămaşa. Iar situaţia pare fără ieşire. Ca un aventurier pătruns pe terenuri mlăştinoase, pe măsură ce ne zbatem mai tare ne afundăm mai mult… Soluţia nu este nici pe departe să tai de colo ca să dai dincolo. Vremea ajustărilor a trecut de mult. Fără o reformă fiscală drastică, fără o reformă la fel de drastică a sistemului social, ne vom apropia, cu fiecare clipă, de colaps. Nu ne putem agăţa la nesfârşit de braţul aţos al FMI! De fapt, nu „reformă” este cuvântul potrivit, ci reinventare.

Preşedintele Băsescu ne-a tot povestit că în România a câştigat dreapta, că românii au respins soluţiile de stânga, prin votul cumulat acordat PDL şi PNL. Îi stă la îndemână să traducă acest „dreapta” în realitate. Nu mai are de luptat pentru voturi. Are un guvern „ascultător”, ca să folosesc un eufemism. Ce mai aşteaptă? Dacă vrea să intre în istorie, e momentul să acţioneze. E momentul să ne demonstreze că acea „reformă a statului” din care şi-a făcut, în campanie, cal de bătaie n-a fost doar o vorbă goală. Dacă vrea. Şi dacă poate…

Editorial apărut în Adevărul – 7 aprilie 2010

Anunțuri

Scrie aici comentariul tău

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s