RRROMÂNIII!

26165Când şi când ni se îmbăţoşează orgoliul naţional, ni se urcă sângele în cap, ni se împăienjenesc ochii de furie şi prindem a urla din toţi rărunchii: „Noi suntem rrrromâni!”. A fost, recent, cazul reacţiilor pe care le-a stârnit o banală emisiune difuzată pe France 2 în care umoristul Jonathan Lambert a făcut un joc de cuvinte între „Salutul roman” şi noul „Salut românesc”, aluzie la cerşetorii care împânzesc Franţa, dar şi alte ţări occidentale.

Au prins glas oficiali, bloggeri, ziarişti – ce mai freamăt, ce mai zbucium! – şi, moţ, Ambasada României la Paris, care a mers până la Consiliul Superior al Audiovizualului, omologul CNA-ului românesc, solicitând scuze şi sancţionarea drastică a celor vinovaţi. Acum, să mă iertaţi, eu am văzut emisiunea cu pricina şi nu m-am simţit în niciun fel jignit sau vizat de ironia comicului cu pricina. E posibil să te simţi jenat, poate, dar nu jignit.

Mai grav mi se pare că n-avem simţul umorului şi forma sa superioară, simţul autoironiei. În plus, dacă nu conştientizăm că avem o problemă şi răspundem cu „ba pe-a mă-tii”, nu rezolvăm nimic. Din contră. Nu ştiu dacă trebuie să dăm neapărat un răspuns unor astfel de „incidente”, dar dacă tot îl dăm, ce-ar fi ca el să fie nuanţat şi inteligent? Ce-ar fi să conştientizăm faptul că pentru o imagine nu tocmai plăcută pe care o avem în unele medii suntem vinovaţi tot noi, românii, nu străinii, nu vreo conspiraţie mondială, şi ce-ar fi să încercăm s-o reparăm în loc să ne zborşim la preopinenţi? Asta dacă ne duce capul, că de unde nu-i nici Dumnezeu nu cere…

Naţionalismul e de trei feluri: cel mistic, care, de-a lungul secolelor, a dus la războaie şi la măceluri; cel luminat, constructiv, prin care ne punem în valoare tradiţiile, moştenirea, valorile naţionale, unicitatea şi încercăm să le încadrăm în patrimoniul mondial, şi cel ţâfnos, băţos, fudul. Reacţiile la emisiunea de pe France 2 fac parte, din păcate, din ultima categorie, care e şi cea mai la îndemână. Apanaj al sfertodocţilor, naţionalismul ţâfnos n-o să ne ajute niciodată să ne creăm o imagine favorabilă în corul naţiunilor, ci doar cel din a doua categorie şi acela practicat inteligent şi pe termen lung. Dar, înainte de toate, trebuie să ne recâştigăm simţul umorului, al măsurii, cultura şi imaginea reală a propriei valori. Sarcini infinit mai grele şi mai complexe decât vânturarea „rrromânismului”.

Recent, am vizitat Scoţia. Am fost surprins să găsesc până şi în Edinburgh, unul dintre cele mai nordice oraşe ale Europei, compatrioţi în ipostaza ironizată pe France 2. Pe North Bridge, una dintre cele mai circulate artere ale oraşului, dar şi în faţă la National Galleries of Scotland, în decurs de doar 20 de minute, am întâlnit trei dintre ei. Ca să nu mai vorbesc de Londra, de unde tocmai venisem. Cine a luat la pas străzile marilor metropole europene ştie despre ce vorbesc. Oricât m-am străduit, n-am reuşit să găsesc, în această ipostază, nici suedezi, nici nemţi, nici elveţieni… Degeaba, în ultimă instanţă, unii dintre noi aruncă un argument strâmb: nu sunt români, sunt ţigani! Ba sunt la fel de români ca oricare dintre noi. Cel puţin, pe paşaportul lor nu se fac distincţii, nici de rasă, nici de religie. Un prim pas spre rezolvarea problemei este conştientizarea ei. Altfel, o să ne tot supărăm ca măgarul pe sat!

Editorial apărut în Adevărul – 21 aprilie 2010

Anunțuri

Scrie aici comentariul tău

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s