PRESA CA UN ȘVAIȚER

Înainte de a fi un pericol pentru siguranţa naţională, presa e un pericol pentru ea însăşi. Este un pericol pentru ea însăşi pentru că nu are mecanisme de a se apăra în faţa unor asemenea aberaţii. O presă serioasă, într-o ţară serioasă, ar fi ţinut paginile întâi ale ziarelor cu acest subiect, la o zi de la dezbaterea aiuritoare din Consiliul Suprem de Apărare. O presă serioasă, într-o ţară serioasă, ar fi intrat probabil în grevă după un atac frontal la adresa unui fundament al democraţiei. Nu şi la noi…

Din cele 12 cotidiene pe care le citesc în fiecare dimineaţă (dintre care două de sport), doar trei aveau, ieri, subiectul pe prima pagină. Inclusiv colegii mei de la „Adevărul” n-au considerat subiectul suficient de important şi l-au expediat undeva în pagina 7. Unii nu-şi dau seama de posibilele consecinţe, alţii fug doar după senzaţional, iar pe alţii pur şi simplu nu-i dă profesionalismul afară din casă… E şi greu să existe solidaritate de breaslă şi acţiune comună într-o presă ca un şvaiţer, pătrunsă şi străpunsă de tot felul de neaveniţi şi de boschetari. Deşi ne doare s-o recunoaştem, asta-i presa noastră: miroase la fel de urât, pe alocuri chiar mai urât decât clasa politică şi decât „high-life”-ul despre care scrie!

Sunt interese în presă, altele decât acela de a fi în serviciul cititorului? Sunt! Se practică şantajul în presă? Se practică. Ştim foarte bine că sunt şefi în presă care nu trăiesc din ceea ce publică, ci o fac – şi încă foarte bine – din ceea ce NU publică! Multe din cele ce le citiţi în fiecare dimineaţă nu sunt rezultatul investigaţiei jurnalistice, al bunei-credinţe, al dorinţei de informare, ci o încrengătură de interese, relaţii, aranjamente… Trusturile străine puternice, care ar reprezenta, cât de cât, o garanţie a independenţei, eticii şi deontologiei jurnalistice, ocolesc România sau sunt o rara avis pe meleagurile noastre şi le întâlneşti în domenii „benigne”, cum ar fi revistele pentru femei, cele despre domeniul auto sau alte asemenea.

O luptă între cei pro şi contra Dan Diaconescu se desfăşoară în ultimele zile. Deocamdată, nu avem cum să ştim care-i adevărul. Dar să ridice mâna acel jurnalist care e convins că un altul din breasla sa poate face o avere de 30 de milioane de euro, în câţiva ani, din presă cinstită! Să ridice mâna acel jurnalist care e convins că din articole şi investigaţii, din contracte de publicitate curate îţi pot „creşte” în curte avioane private, Rolls-uri şi Bentley-uri…

Presa nu e nici afacere cu droguri, nici cu armament, nici cu carne vie; e un business cu marjă de profit limitat şi pe care, dacă îl faci corect, îţi cere investiţii, sudoare şi inventivitate. Şi cu toate acestea, cu toate cele enumerate mai sus, presa nu are cum să fie o ameninţare la adresa siguranţei naţionale. Ea se curăţă, mai devreme sau mai târziu, prin mecanisme de autoreglementare, prin mecanisme de piaţă. Când cititorul te prinde că îl înşeli, nu te mai cumpără. Orice altă intervenţie din afară e doar apanajul regimurilor autoritare.

Editorial apărut în Adevărul – 24 iunie 2010

Anunțuri

Scrie aici comentariul tău

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s